ACTUALITATE, CULTURĂ

Mihai Eminescu – 176

Distribuire articol:

Azi, 15 ianuarie, se împlinesc 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, ultimul mare romantic european, poet care a influențat enorm cultura românească.

 

Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

Ion Luca Caragiale

Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neântrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.

Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost  copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a întrerupt brusc cursul vieţii. Acest monument, mai durabil decât arama, a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neânţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă cotidiene, a lipsei umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic a vieţii.

Mihail Sadoveanu

Cu Eminescu apare în literatura europeană ultimul mare poet romantic, păstrând în existenţa şi opera sa conturul caracteristic al dramei artiştilor romantici. Năzuind necontenit spre un plan de viaţa superior etic şi artistic, căutând cu patos adevărul şi refuzând consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului, a sincerităţii în faptele de viaţă şi a înălţimii de gândire, dublată de o sete de cunoaştere absolută. 

Zoe Dumitrescu Buşulenga.

 Prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la el, ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie şi cele mari. La scara culturii noastre, funcţia lui Eminescu poate fi mai vie decât cea a lui Shakespeare în Anglia, sau a lu Goethe în Germania, căci el nu e un simplu poet, nici un suflet nenorocit, ci o conştiinţă de cultură completă, de la deschiderea către matematici, pe care abia le cunoştea, până la aceea către istorie.

Constantin Noica

 L-am idolatrizat întotdeauana pe Eminescu şi dacă n-am comentat niciodată opera lui este pentru că viziunea lui despre lume îmi este foarte, apropiată. Tot ce este negativ în el, tot ce este spaimă în lume, eu în lume şi în el o regăsesc. Nimic nu te paralizează în aşa măsură pe cât afinitatea întemeiată pe admiraţie. 

Emil Cioran.

Recitindu-l pe Eminescu ne reântoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă. 

Mircea Eliade.

 Eminescu (…) a fost şi rămâne cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator românesc, atunci când se alimentează din adâncimile fertile şi insondabile ale unui fond autentic.

Ştefan Augustin Doinaş


Distribuire articol: