Mihai Șora: „Nu, nu mă pregătesc să fug pe Lună, dar uneori îmi vine să urlu la ea”

„Vă îmbrățișăm cu drag! Plecăm și noi… Aici nu ne-a mai rămas nimic, și din nimic nu se poate clădi. Mă uit cu durere în urmă… mormintele alor mei. Pentru ei rămăsesem. Cu bine!“

Dragi prieteni,

în ultimii ani, am primit sute de asemenea scrisori. Sute! De la oameni singuri ori cu familie, mai tineri ori mai vârstnici, cunoscuți sau pe care nu i-am întâlnit niciodată. Am încercat mereu să răspund, public sau privat, socotind că o vorbă bună ar putea aduce măcar liniște sufletească, dacă nu însuflețirea unei viitoare călătorii.

Nu poți întoarce din drum un om hotărât să-și caute rostul pe alte meleaguri și nimeni nu are căderea să judece decizia lui. Poți doar să-i urezi drum bun, să-l previi că nu-i va fi simplu, că va trăi tot restul vieții cu o durere surdă în creier, cu o apăsare pe inimă; că va duce cu el amarul acela chinuitor căruia poeții îi spun „dor“. Că – acolo unde va fi, departe – tot înapoi va privi și tot jalea de-acasă îi va suna în timpane: chiar de se va lega la ochi, chiar de-și va astupa urechile. Și tot la țara lui se va gândi, chiar având mintea plină de frumusețea din jur.

Câți oameni, atâtea feluri de a fi.
Poate că tocmai aici, în această copleșitoare diversitate, stă misterul speciei noastre. Am evitat toată viața să fabric „categorii“, să lipesc etichete, – cum copiii lipesc abțibilduri. Etichetele sunt precarități ale minții, servituți ori comodități ale gândirii, jucării mai mult sau mai puțin inofensive ori periculoase. Cred, însă, că există aceste două feluri de oameni: cei care se feresc cât pot de iad, fug văzând cu ochii când iadul le iese în cale. Și mai sunt oameni care – văzându-l – spun, suflecându-și mânecile hainelor, îmbărbătându-se pe ei înșiși și pe ceilalți:
„– Aici este iadul, este Nimicul, este Neantul, iar eu voi face din el Rai.“.

Mihai Șora
București, 21 februarie 2019

P.S. Nu, nu mă pregătesc să fug pe Lună, dar uneori îmi vine să urlu la ea.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.