Mihai Șora: ”televiziunea publică, ar fi putut să aleagă calea adevărului, dar a ales minciuna”

”În 1990, singura televiziune la care se uitau românii era televiziunea publică. Ea ar fi putut, în anii aceia grei, să aleagă calea adevărului, să deschidă mințile oamenilor, să le arate ce înseamnă democrația, să-i învețe imparțialitatea și probitatea.
Dar nu!
Televiziunea publică a ales minciuna, a continuat să facă ceea ce știa și exersase cu sârg în anii anteriori: manipularea, înșelătoria grosolană și toxică. Responsabilitatea pentru otrăvurile deversate atunci în spațiul public (amintiți-vă cum erau prezentați studenții care protestau la Universitate) le revine, desigur, celor care lucrau în televiziune și, mai cu seamă, lui Răzvan Theodorescu. Astăzi, după aproape 30 de ani de la momentele acelea de cumpănă, mai sunt încă români captivi ori lesne de prins în narațiuni mincinoase. Tocmai pentru că groparii adevărului din ’90 nu au fost niciodată pedepsiți; dimpotrivă: se plimbă netulburați de vreo mustrare a propriei conștiințe ori de efectele penale ale manipulării lor.”

Scriitorul Mihai Șora, consideră că ”o televiziune care îl invită pe AltăÎntrebare în fața românilor merită să dispară. Nu poți, sub pretextul imparțialității, să legitimezi tocmai discursul celor care distrug această țară. Nu le poți acorda creditul onestității tocmai groparilor României. Dându-le o platformă de exprimare, nu echidistanța o arăți, ci complicitatea cu ei.”

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.