EDUCAŢIE/CULTURĂ

Ministerul Educației a organizat a doua sesiune din acest an şcolar a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat

Informare privind proba scrisă din cadrul celei de-a doua sesiuni a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat (an şcolar 2021 – 2022)

Vineri, 18 februarie 2022, în intervalul 1000-1200, s-a desfăşurat proba scrisă din cadrul celei de-a doua sesiuni din acest an şcolar a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Reamintim că, în sesiunea septembrie-decembrie 2021, au fost ocupate 60,84% din cele 8.652 de funcţii vacante publicate de către inspectoratele şcolare judeţene.

În actuala sesiune au fost depuse 3.115 dosare, din care 3.082 au fost validate şi au permis participarea candidaţilor la proba scrisă. Au fost prezenţi 2.850 de candidaţi, 209 au absentat, iar 23 de candidaţi din 17 judeţe, aflaţi în izolare sau carantină la data probei scrise, au solicitat participarea la sesiunea specială programată în acest sens (4 martie 2022). Doi candidaţi au fost absenţi la evaluarea lucrărilor, iar trei lucrări au fost anulate.

Rezultatele obţinute de cei 2.845 de candidaţi prezenţi şi evaluaţi:

– 2.039 de candidaţi admişi (71,67%)
– 806 candidaţi respinşi (28,33%).

Rezultatele au fost afişate în cursul zilei de astăzi la sediile şi pe site-urile inspectoratelor şcolare. După validarea rezultatelor la proba scrisă, conform calendarului-anexă la metodologia de organizare, urmează constituirea comisiilor pentru proba de interviu.

Interviurile vor avea loc în intervalul 16-25 martie 2022. Din comisiile de evaluare vor face parte, la fel ca în prima sesiune, un inspector şcolar, doi reprezentanţi ai unităţii de învăţământ, un reprezentant al autorităţii locale şi un specialist în resurse umane sau un cadru didactic din învăţământul superior cu competenţe în management.

Sorin Mihai CÎMPEANU,

Ministrul Educaţiei

BIROUL DE PRESĂ