LIFESTYLE

Ministerul Mediului: Ciocârlia și Capra Neagră vor fi protejate prin lege

Dacă până acum, vânătoarea celor două specii a fost permisă fără niciun fel de restricție, ministrul demis al Mediului, Costel Alexe, anunță, într-o conferință de presă că s-a luat decizia de punere sub protecție a ciocârliei și a caprei neagre. Așadar, cele două specii vor fi protejate prin lege, iar vânătoarea acestora va fi interzisă.

Conform Societăţii Ornitologice Române, ciocârlia de câmp este o specie dorită de vânătorii străini, majoritatea italieni, şi a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează din anul 1996.

„Am luat decizia de a pune sub protecţie două specii emblematice pentru România, pentru care, din păcate, până acum, vânătoarea a fost permisă fără niciun fel de restricţie. Este vorba despre ciocârlia şi capra neagră. Ciocârlia este o specie simbol naţional şi vânarea acesteia nu reprezintă o activitate tradiţională, nu este o practică cinegetică autohtonă.

Mai mult, ea se regăseşte pe lista IUCN a speciilor ameninţate cu dispariţia. La rândul său, capra neagră, deşi este o specie emblematică pentru Carpaţi şi România, care a avut până în 2007 statutul de monument al naturii, odată cu intrarea în Uniunea Europeană a fost scoasă de sub protecţie. În acest sens, vom transmite Guvernului României punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protecţie a acestor două specii, pe care le consider şi emblematice şi, evident, foarte importante pentru ţara noastră”, a declarat, într-o conferință de presă, Costel Alexe.

Vremea

Bistrita Bistrita-Nasaud Romania
Soare
Soare
9°C
Vânt: 4 km/h S