Ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și-a dat demisia din Cabinetul Dăncilă. Decizia ar fi fost luată după ședința de guvern de ieri, potrivit informațiilor Digi24.
Potrivit primelor informații, ministrul ar fi demisionat, deoarece este nemulțumit de faptul că nu primește susținere pentru pregătirea preluării președinției României a Consiliului Uniunii Europene.
Victor Negrescu avea un rol important în pregătirea preluării președinției Consiliului UE de către România, de la 1 ianuarie 2019.
sursă foto: pagina facebook Victor Negrescu




