DIN TRANSILVANIA, EDUCAŢIE/CULTURĂ

Ministrul dezvoltării a predat aşezământul cultural din Săcuieni

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a predat astăzi aşezământul cultural din Săcuieni (judetul Bihor), obiectiv modernizat, reabilitat, extins şi dotat de MDLPA, prin Compania Naţională de Investiţii.

Prin proiectul, în valoare de peste 4,7 milioane de lei, a fost extinsă clădirea existentă, la parter şi etaj, şi a fost consolidată vechea structură. De asemenea, au fost realizate lucrări atât pentru izolarea termică a pereţilor exteriori şi a acoperişului, cât şi pentru înlocuirea tâmplăriei, şi au fost refăcute instalaţiile de încălzire, cele sanitare, electrice şi de iluminat.

“Această investiţie este foarte importantă pentru viaţa culturală, pentru comunitatea locală, şi pentru judeţul Bihor. De la construcţia clădirii, în 1952, aceasta este prima intervenţie majoră de renovare.

Casa de cultură din Săcueni a fost renovată, extinsă, izolată și modernizată de Ministerul Dezvoltării, și redată astăzi comunității locale. Sala de spectacole are 268 de locuri, garderobă, loje, vestiare pentru artiști și o bibliotecă. Mă bucură faptul că acest cămin cultural important pentru cei din Săcueni și pentru toți localnicii județului Bihor va putea găzdui din nou evenimente culturale după pandemie.”, a menţionat ministrul Cseke Attila.

Noul aşezământ cultural beneficiază de o sală de spectacole cu o capacitate de 268 de locuri, o sală de repetiţii, 17 loje (cu 74 de locuri), vestiare, bibliotecă, cabine pentru actori, camere tehnice şi administrative şi grupuri sanitare. De asemenea, imobilul a fost dotat cu mobilier, echipamente multimedia şi echipamente PSI.