DIN TRANSILVANIA

Ministrul Transporturilor vrea să reabiliteze 73 de km de drumuri judeţene din Cluj şi Sălaj

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, că Direcţia Regională de Drumuri (DRDP) Cluj vrea să preia şi să transforme în drumuri naţionale 73,3 kilometri de drumuri judeţene din Sălaj şi Cluj, pentru a le putea reabilita.

Potrivit acestuia, în perioada imediat următoare DRDP Cluj va face demersuri către consiliile judeţene din Sălaj şi Cluj pentru a prelua şi a reabilita tronsoanele de drumuri judeţene DJ 109 A, de la limita cu judeţul Cluj – Chinteni – Panticeu – Recea – Cristur, intersecţie cu DJ 108B – limită cu judeţul Sălaj, Cernuc – Gârbou – Fabrică- Surduc – Brâglez, intersecţie cu DN 1H.

“Vorbim de 73,3 kilometri de drum judeţean, pe cele două administraţii, Cluj, respectiv Sălaj. Noi, cunoscând dezvoltarea zonei, cunoscând faptul că preluarea acestui drum judeţean şi transformarea lui în drum naţional ar scurta distanţele de la Cluj Napoca la Dej, de la Surduc, limită cu DN1H la Cluj, ar lega practic zona respectivă de Jibou-Zalău, respectiv Şimleu Silvaniei-Aleşd-Oradea. În această logică, ne-am gândit şi în perioada următoare vom face demersurile pentru preluarea acestui drum judeţean şi transformarea lui în drum naţional”, a precizat Lucian Bode, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul Transporturilor a adăugat faptul că procedura de preluare presupune mai mulţi paşi, printre care acordurile celor două consilii judeţene, al conducerii Companiei Naţionale Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi emiterea unei hotărâri de Guvern.

Vremea

Bistrita Bistrita-Nasaud Romania
Soare
Soare
8°C
Vânt: 4 km/h VSV