Ministrul Turismului a deschis Conferinţa ‘Turism durabil – Politici comune ale statelor membre ale UE’

România, prin ministerul Turismului, a organizat, la Bucureşti, în perioada 2 – 3 aprilie, Conferinţa cu tema ‘Turism durabil – Politici comune ale statelor membre ale UE’, la care au participat 50 de experţi şi specialişti în turism din Europa.

‘În prezent, nu putem vorbi despre dezvoltarea turismului fără a menţiona noile tehnologii care transformă ofertă şi cererea de servicii turistice, iar adaptarea la noua economie digitală este o necesitate pentru o destinaţie dacă doreşte să-şi menţină şi să-şi îmbunătăţească competitivitatea în domeniul turismului. Pentru a profita de avantajele pe care tehnologia le oferă pentru sectorul turismului, trebuie să dezvoltăm politicile, structurile, programele şi climatul care favorizează antreprenoriatul. Ne dorim ca la nivelul UE să fie promovat în continuare turismul durabil, responsabil şi ecologic, iar conceptul de ‘destinaţie inteligentă’ să fie esenţial. În acest sens, dialogul la nivel european ar trebui încurajat pentru a promova dezvoltarea durabilă a turismului şi pentru a sprijini dezvoltarea de noi produse şi experienţe, pentru a reduce impactul sezonalităţii şi pentru a atrage mai mulţi vizitatori’, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, în deschiderea conferinţei.

Pe parcursul celor două zile de lucrări, au fost abordate teme precum: Rolul sectorului privat al industriei turistice pentru Agenda 2030, Turismul – un instrument de creştere durabilă şi Digitalizarea serviciilor turistice pentru dezvoltarea durabilă.
Totodată, în programul conferinţei au fost incluse şi vizite la Muzeul Satului din Bucureşti, Ateneul Român şi Palatul Mogoşoaia.
România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. Priorităţile preşedinţiei în domeniul turismului vizează digitalizarea sectorului, economia colaborativă şi dezvoltarea durabilă a turismului la nivel european.

În acest context, România organizează alte 2 reuniuni în domeniul turismului, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, întâlnirea reţelei European Destination Excellence pentru Turism de la Piatra Neamţ, ce se va desfăşura în perioada 10 – 12 aprilie 2019 şi Conferinţa ministerială ‘Strategia Dunării – instrument de dezvoltare economică’, care va avea loc la Tulcea, între 11 şi 14 iunie.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.