POLITICĂ

Mircea Diaconu anunță intenția de a candida ca independent la președinție

Actorul Mircea Diaconu, fost europarlamentar, intenționează ca astăzi, 25 august 2019, are de gând să-și anunțe intenția de a candida ca independent la președinția României.

,,Nu voi anunța candidatura, ci intenția de a candida. Mai sunt niște pași,  niște eforturi. Potrivit legislației, e greu să parcurgi acești pași până la capăt ca indepedent. Azi o să anunț o intenție, pe parcurs se poate transforma în candidatură, în caz că apare un sprijin. Nu am avut discuții cu Pro România și ALDe pentru susținere. Vreau să cer susținere de peste tot” a  declarat Mircea Diaconu pentru G4Media.ro.

Potrivit sursei citate, Mircea Diaconu ar urma să-și anunțe această intenție astăzi, la ora 16.00, pe treptele Ateneului Român, urmând ca mai apoi să înceapă campania de strângere de semnături. Pentru a candida ca independent la președinție, Mircea Diaconu are nevoie de 200 000 de semnături, potrivit legii.