POLITICĂ

Modelele „succesului românesc” sunt repetenții, cei cu studii la instituții obscure, traseiștii, lingăii, șmenarii și cocalarii

Distribuire articol:

România nu a prea fost ferită de proștii ajunși șefi. Ei nu puteau accepta pe alții mai pricepuți decât ei și s-au încercuit de unii și mai proști ca ei. Așa s-a ajuns la cea mai gravă deprofesionalizare a decidentului public din istoria României. Așa s-a ajuns la cea mai gravă degradare a educației în România. Nivelul de cultură în rândul populației este la cote de avarie. Colcăim în analfabetism! Modelele „succesului românesc” sunt repetenții, cei cu studii la instituții obscure, traseiștii, lingăii, șmenarii și cocalarii. Uitați-vă cu atenție la cei care ne conduc! Aruncați un ochi pe CV-urile lor! Pe averile lor! Ciuliți urechile la ce spun zi de zi! Deciziile lor te lasă perplex! Funcții și mandate zeci, rezultate zero! Este revoltător. De ei depinde mediul în care se dezvoltă copiii noștri. Este inadmisibil ca profesioniști autentici și români talentați să se chinuie în sărăcie, în timp ce legile au fost făcute pentru premierea prostiei și hoției. Cum să stimulezi educația și munca într-o țară în care șoferul din Parlament are salariul dublu față de un educator și chiar mai mare decât al unui conferențiar universitar cu doctorat făcut pe bune? Dar când un consilier parlamentar obscur are salariul dublu față de un profesor universitar, iar parlamentarii au salariul de patru-cinci ori mai mare decât un medic sau un cadru universitar?! Când un funcționar public câștigă în medie cu peste o treime mai mult decât un angajat privat? Cine a permis legi atât de speciale încât anormalul a devenit lege? „Interesul național” cine îl apără? Care este centrul de decizie care a coordonat această degradare alarmantă? Cine poate corecta tendințele actuale? Poate o nouă generație de apărători ai interesului național, mult, mult, mult mai educată. Caracterele puternice, cu drag de semeni, care nu se vând pe trei lulele-trei surcele. Poate comunitatea de profesioniști care a mai rămas în țară. Caracterele puternice care nu și-au trădat nici meseria, nici echipa, nici națiunea, care nu și-au cumpărat nici funcțiile publice și nu s-au lăsat strânși cu ușa incompetenței. Caractere puternice, ori ne activăm, ori ne analfabetizăm!

Andreea Paul

Sursă: Curentul


Distribuire articol: