Moţiunea de cenzură a fost citită în Parlament. Votul va fi dat săptămâna viitoare

Moţiunea de cenzură la adresa guvernului condus de Viorica Dăncilă este citită astăzi în Parlament.

Au semnat documentul 173 de parlamentari ai PNL, USR, PMP și cu UDMR. Deputații Pro România nu au semnat moțiunea de cenzură, dar au anunțat că o vor susține în plen.

Educația, sănătatea, investițiile publice și atragerea Fondurilor Europene reprezintă prioritățile de dezvoltare ale țării, iar România are nevoie urgentă de un guvern cu viziune pro europeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, se arată în moțiunea de cenzură.

Guvernul PSD ALDE trebuie demis imediat, nimeni nu mai are încredere în cele două partide că nu vor relua atacul la sistemul judiciar și la adresa legislației penale, mai arată semnatarii moțiunii de cenzură.

Ei atrag atenția și că viitorul guvern are obligația să își dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern și actual, care să permită în mod efectiv fiecărui cetățean aflat în străinătate, să voteze.

Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată este nevoie de 233 de voturi, în favoarea documentului. Moțiunea de cenzură este citită miercuri, 12 iunie, în plenul reunit al Parlamentului, iar dezbaterea și votul vor avea loc marți 18 iunie.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.