POLITICĂ

Moţiunea PSD împotriva lui Năsui trebuie votată fiindcă ministrul Economiei ştie doar să blocheze – bani, proiecte, instituţii!

Ministrul Economiei continuă linia acţiunilor iresponsabile, al căror efect cert este blocarea economiei, spun reprezentanții PSD. Aceștia menționează faptul că ministrul Claudiu Năsui nu a avut timp în ultimele două luni să desemneze reprezentanţi la şedinţele Fondului Român de Contragarantare, astfel că toată activitatea instituţiei este, practic, suspendată.

“Nimeni nu ştie cu ce se ocupă în mod real ministrul Năsui, în afară de a genera catastrofe precum blocarea Schemei 3 – Granturi pentru Investiţii, în valoare de 16 miliarde de lei. Zeci de mii de IMM-uri vor fi lipsite, astfel, de fondurile necesare pentru a face faţă crizei generate de noile restricţii.

Tot ministrul Economiei este cel care a îngropat şi ultimele speranţe ale industriei HoReCa, propunând eliminarea voucherelor de vacanţă. De aceea, orice zi în plus cu Năsui la butoanele unui minister de care depinde soarta economiei româneşti prelungeşte agonia firmelor locale şi produce mii de şomeri.

Moţiunea simplă, depusă de PSD la Senat împotriva lui Claudiu Năsui şi care va fi votată săptămâna aceasta, poate fi un act de dreptate în numele zecilor de mii de întreprinzători români umiliţi de ministrul USR”, a subliniat senatorul Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD.