În Municipiul Bistrița se marchează 140 de ani de la nașterea Cardinalului Iuliu Hossu printr-un Simpozion dedicat memoriei acestuia, organizat la Centrul Cultural Dacia, în 27 martie, începând cu ora 17, 00.
Simpozionul intitulat “Credința noastră este viața noastră” este organizat de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și Protopopiatul Greco-Catolic Bistrița în colaborare cu Biblioteca Județeană “George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în cadrul „Anului Cardinal Iuliu Hossu”.
Printre invitații care vor vorbi despre cel care a citit proclamația Unirii la Alba Iulia se numără: Episcopul greco- catolic Claudiu Pop, scriitoarea Ruxandra Cesereanu, scriitorul Adrian Popescu, decanul Facultății de Istorie și Filosofie de la UBB, Ovidiu Ghitta, Gelu Hossu, scriitor și președinte al Asociației “Cardinal Iuliu Hossu” și preotul Silviu Hodiș, director al Editurii Galaxia Gutenberg.
Amfitrionii evenimentului vor fi Cristian Goia – Protopop Greco-Catolic de Beclean, Bistrița, Rodna și Ioan Pintea, director al Bibliotecii Județene “George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
În cadrul conferinței va fi prezentat volumul “Iuliu Hossu – Patru portrete”, Editura Galaxia Gutenberg, 2025, alături de alte lucrări pe aceeași tematică.
Evenimentul va include un intermezzo muzical susținut de Cornelia Cuteanu (pian), Beatrice Suciu și Alexandru Suciu (voce), precum și vernisajul expoziției documentare “Iuliu Hossu”, realizată de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și Biblioteca Județeană “George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, cu sprijinul bibliotecarei Laura Seserman.