ECONOMIC

Mureş. Producătorul de vinuri Villa Vinèa se apropie de 1 milion de euro cifră de afaceri

Producătorul de vinuri Villa Vinèa, din judeţul Mureş, şi-a bugetat pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de 20-25%, similară celei din 2019, potrivit Ziarului Financiar. Astfel, com­pa­nia se va apropia ca busi­ness de pragul de 1 milion de euro (apro­­­xi­mativ 5 mil. lei), prag bugetat a fi atins în 2021.

Compania a în­cheiat anul 2019 cu o cifră de afa­ceri de peste 3 mil. lei, cu aproximativ 23% mai mare com­­pa­rativ cu anul pre­cedent. Avan­sul este de două ori mai puternic pe seg­­men­tul de top al producătorului, Selection, unde se găsesc vinuri pre­cum Villa Vinèea – Diamant, cupaj de Fetească Albă şi Fetească Regală, spu­mantul Cuvée Celest, realizat după me­toda tradiţională, şi Rubin, cupaj din Merlot, Zweigelt şi Fetească Neagră.

”Anul 2019 a fost bun din punct de vedere financiar pentru noi întrucât s-au simţit roadele muncii celor mai recenţi ani. Villa Vinèa este o afacere locală, aflată în faza de dezvoltare, aşa că o mare parte din veniturile noastre sunt direcţionate spre investiţii în tehnologie şi echipamente, susţinerea dezvoltării resurselor umane şi comu­nicarea brandului. Prioritatea noastră pentru 2020 este să creştem efi­cienţa cramei şi calitatea vinurilor, men­ţinând producţia la cote similare”, declară Mircea Matei, directorul general al Villa Vinèa, citat de ZF.

Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Obberauch, proprietarul pro­du­­cătorului şi distribuitorului de echi­pa­mente sportive Salewa Group. Crama din zona Podişului Târna­ve­­­lor are o suprafaţă de 70 de hecta­re cul­tivate cu viţă de vie. Aici sunt plan­tate 12 soiuri locale şi internaţionale de stru­guri precum Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Riesling Rihn, Muscat Ottonel, Fetească Albă sau Gewurztraminer.

Povestea Villa Vinèa a început în 2001, când antreprenorul Heiner Ober­rauch, în una dintre călătoriile de afa­ceri din Târgu-Mureş, a descoperit la Mica, în inima Transilvaniei, pe Valea Târnavei Mici, aceste coline. Producţia anuală Villa Vinèea este de aproximativ 250,000 de litri. Din acest volum, 60% sunt vinuri albe, liniştite, 3%, dar cu o puternică tendinţă ascendentă sunt cele spumante, rozeurile ajung până la 7% din producţia totală, iar restul, de aproximativ 30%, sunt vinuri roşii.

”Circa 50% din vânzările de vin îmbuteliat, aferente anului 2019, au venit din segmentul HoReCa, aproximativ 25% de segmentul de retail modern şi 20% de magazinele proprii. Cea mai spectaculoasă creştere procentuală, însă, a fost a turismului oenologic, unde încasările au fost cu 75% mai mari, iar numărul vizitatorilor s-a triplat faţă de 2018, ajungând la aproximativ 1.500”, a mai spus Mircea Matei.