Pe lângă presa românească și occidentală, citesc cu regularitate și pe cea rusească, ucraineană și chinezească. Iar impresia mea este că războiul din Ucraina este mai aproape că oricând de încheiere. Nu imediat, dar cred că suntem la mai puțin de șase luni de final.
Atacul cu drone de la Kremlin, cu doar câteva zile înainte de parada de Ziua Victoriei de 9 Mai a pus sub semnul întrebării invulnerabilitatea sistemului defensiv rusesc. Evident, atacul nu a fost lansat de americani, așa cum insinuează rușii, pentru că daca chiar ar fi fost așa, nu și-ar fi greșit tintă. Cel mai probabil au fost niste amatori, opozanți ai lui Puțin, fie rusi fie ucraineni, și tocmai de aceea armata rusă a fost pusă într-o situație penibilă. De aia și caută să dea vina pe forțe mai importante, să își spele rușinea.
Apoi, Progojin, patronul armatei profesioniste Wagner și-a anunțat public retragerea de la Bahmut, citând lipsa de muniție și epuizarea soldaților sai. Știrea a apărut inclusiv în presa rusă, deci e pe bune.
Lavrov vorbește și el de pace, dar nu dorește să negocieze cu Zelensky, ci cu America și Europa, pe care le considera „sponsorii” Ucrainei.
Ce vrea Ucraina se știe deja: eliberarea totală a teritoriilor ocupate plus obligarea Rusiei să plătească despăgubiri de război. Cata vreme ajutoarele din Vest continua sa curga, vor continua si ei să lupte.
În presa din China de asemenea se vorbește despre tratative de pace. Chiar daca China pare a fi de partea Rusiei, nu a acceptat niciodată anexările teritoriilor ucrainene. China va avea un rol decisiv în a convinga partile să înceteze conflictul.
În partea cealaltă, tot mai mulți europeni și americani se arată sătui de întreținerea războiului. Chiar și democrații americani simt că SUA nu pot alimenta la nesfârșit Ucraina cu bani și arme. Și vine anul 2024, iar electoratul american este aproape total dezinteresat de război.
Cum se va încheia? Vor exista câștigători? Probabil că nu. Nici Ucraina nici Rusia nu vor ieși mai puternice din conflict, ci mai slăbite, cu armate decimate, cu economii ruinate, ucrainenii cu 12 milioane de refugiați și cu sute de mii de morți, majoritatea tineri, iar Rusia cu relațiile cu Vestul făcute praf și cu credibilitatea puternic zdruncinata în general.
Noua lume de după vă fi probabil multipolară, așa cum și-a dorit Rusia, dar Rusia nu va fi un centru semnificativ de putere, ci China, care și-a calculat bine pașii. Negocierile pentru pace vor include obligatoriu SUA, Europa și China pe lângă cele doua tari în conflict. China, fără a trage vreun glonț și fară a vinde vreo arma, ar putea fi marele beneficiar al războiului.
Exista încă neclarități – și sunt exact aceleași că la început – statulul regiunilor rusofone din Est și al Crimeii, plus adeziunea Ucrainei la NATO. Sunt cele doua puncte la care Ucraina și Rusia nu se pot pune încă de acord, și de la care a pornit totul. Singura diferență este că acum avem doua tari epuizate de conflict.
Poate că asta vă fi și marea lecție a acestui război – că prin război nu se poate rezolva de fapt nimic
Gabriel Purcăruș