ACTUALITATE, POLITICĂ

Nicolae Ciucă e nou premier desemnat

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat premierul desemnat, în persoana generalului Nicolae Ciucă. Noul premier desemnat a fost votat în unanimitate de Biroul Naţional al PNL în această dimineaţă.

Conducerea PNL propune un guvern minoritar format cu UDMR.
Ca militar, Nicolae Ciucă s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia.
Nicolae Ciucă a fost șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie, cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003) și Antica Babilonia, Irak (2004).
El și-a câștigat gradele în teatrele de operații, fiind singurul general român care a condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak).
Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi după al doilea război mondial.
În 2015, Nicolae Ciucă a fost numit în funcţia de şef al Statului Major al Apărării.
Generalul Nicolae Ciucă a cerut trecerea în rezervă, în 2019, când a fost propus să ocupe funcția de ministru al Apărării, întrucât standardele NATO impun ca această funcție să fie ocupată de un civil.
În perioada pandemiei, Ministerul Apărării s-a implicat în gestionarea crizei sanitare, furnizând inclusiv manageri militari pentru spitalele aflate în dificultate.