Executivul a aprobat o hotărâre de Guvern cu impact social și așteptat.
Astfel, angajații din sistemul public, care au un salariu de bază net de cel mult 8.000 lei, vor putea beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei, până la finalul anului în curs.
Aceste vouchere vor fi utilizate doar pentru pachete turistice în România și au nevoie de o cofinanțare echivalentă din partea angajatului.
„Vorbim despre un mecanism foarte simplu de decontare, care a fost adus în fața Guvernului în urma negocierilor, atât cu patronatele, cât și cu reprezentanții sindicatelor, cât și cu Ministerul de Finanțe, o formă în care fiecare angajat va declara pe proprie răspundere, în fața angajatorului, că își asumă să cheltuiască cei 800 de lei pe care îi va primi din partea statului român, într-o formă în care el va cofinanța cu alți 800 de lei tot ceea ce înseamnă pachetul turistic. Este evident că, la finalul acestei proceduri, se va emite o factură care va putea fi verificată de către ANAF în timp real, folosind softul E-factura.”, se precizează în Briefing-ul de presă de la finalul şedinţei de guvern.