Canada este o federatie formata din 10 provincii si 3 teritorii. Fiecare cu parlamentul ei, cu guvernul ei, cu regulile si legile ei, uneori chiar cu limba ei. Plus parlamentul si guvernul central de la Ottawa.
De prin 1995 incoace se tot incearca armonizarea comertului interior si a legislatiei in general. Fiecare provincie are standarde diferite: comitete si comitii pentru reglementarea studiilor, practicarii meseriilor, alcoolului, automobilelor, uneltelor de lucru, sistemului de sanatate, jocurilor de noroc si cate si mai cate.
Practic ca sa importi o sticla de vin din Ontario in Quebec trebuie sa o etichetezi special, sa traduci textul in franceza, sa treci prin aprobarea societatii de alcool etc etc. Si tot asa cu mai toate obiectele miscate dintr-o provincie in alta.
La fel si daca un copil cu varsta scolara, un medic, contabil, avocat se muta dintr-o provincie in alta – trebuie sa treaca prin aprobari, comisii si examene ca sa poata sa functioneze in continuare.
Chestia asta a facut ca numeroase intreprinderi canadiene din diversele provincii, insirate de-a lungul frontierei comune cu Statele Unite sa prefere mai degraba sa faca afaceri cu cel mai apropiat stat american (vecinul din Sud) decat cu compatriotii din Est sau Vest. De asemenea, medici si infirmiere din provinciile mai sarace preferau sa se mute sa lucreze in State decat in alta provincie canadiana mai bogata.
De asemenea, desi provincia Alberta detine al treilea zacamand petrolier din lume, ecologistii din Est au protestat impotriva construirii unei conducte care sa aduca petrol din Alberta catre provinciile Quebec si maritime. Au preferat sa importe din Arabia saudita sau Algeria in loc de a consuma local.
Nu de putine ori, lobbistii ecologisti erau finantati de industria petrolului din America, pentru a-si sabota interesele nationale…Petrolul albertan se vinde in schimb foarte bine in America.
Totul a mers asa pana cand Trump i-a speriat cu tarifele.
Dintr-o data lumea buna s-a mobilizat si si-a dat seama ca se poate face de fapt comert interior foarte bine, daca provinciile isi uniformizeaza regulamentele de productie si consum. Canadienii au descoperit, cam cu intarziere, ca cel mai bun partener comercial al Canadei ar putea fi chiar Canada.
Iar potentialul e imers, la fel si resursele: lemn, apa dulce, energie hidroelectrica si eoliana, uraniu, petrol si gaze, terenuri agricole si tot ce mai vreti, Canada fiind al doilea stat din lume in resurse naturale exploatabile dupa Australia.
Ramanea de vazut cat de repede se pot inlatura barierele comerciale. Si supriza, ministra comertului interior a declarat ca se poate rezolva in maximum 30 de zile.
30 de zile pentru o treaba care nu s-a facut in 30 de ani!
Asta imi aminteste de Covid. Pana la Covid era o intreaga poveste sa obtii de la sef permisiunea de a lucra de acasa, fie si pentru cateva zile. Daca nu te vede seful si colegii, oare iti vei face treaba? Nu cumva nu e sigura conexia ta de internet?
A sosit Covidul si dintr-o data s-a putut ca toata munca sa fie facuta de acasa.
Crizele scot omenirea din adormire.
Iata de ce e bine uneori sa ai de-a face cu crize si cu „golani”.
Fara presiunea lui Trump, Canada ar fi continuat sa se complaca in somnul socialist: taxe mari, regulamente, imigratie necontrolata, inclusivitate, schimb comercial avantajos cu partenerii americani….Acum se pare ca s-a scuturat si incepe sa se trezeasca si sa se redescopere.
Ce efecte va avea asta pe termen lung asupra economiei SUA este o alta poveste. Cele doua economii sunt atat de strans legate incat tarifele reciproce de 25% ar crea o spirala a inflatiei in ambele zone.
Urmeaza Europa. Ce va descoperi oare UE cand Trump va impune tarife si pentru ei? Vor intensifica politicile de liber schimb intercomunitare, cum a fost ideea initiala, inainte sa ii apuce dragostea pentru wokism si ecologie? Sau cumva statele membre vor prefera sa incheie tratate bilaterale direct cu America, ocolind colosul de la Bruxelles?
