NU de la UE ne vin banii europeni.
Banii europeni pe care îi primește România provin din taxele și impozitele plătite de germani, italieni, olandezi, suedezi, danezi, francezi, finlandezi. NU de la UE.
UE nu dă bani țărilor, ci primește bani din taxele plătite de cei amintiți plus ceilalți contributori, Polonia, România și alții.
Problema de fond e că UE folosește acești bani fără discernământ în cele mai multe cazuri. Cheltuieli angajate de conducerea UE sunt foarte mari și ineficiente. E suficient să ne gândim la dependența de Rusia în privința energiei. Doar de când e Vladimir președinte, adică din 1999, UE a pompat mii de miliarde Rusiei. Și pompează și astăzi dar la prețuri mai mari, fiindcă nu ne mai vinde direct, ci prin intermediari.
Înțelegeți domnilor politruci ai PNL USR, care faceți aici vechime cu toate lozincile alea de prost gust? România a fost pe creștere economică din anul 2000 inclusiv, iar timp de 7 ani a fost pe creștere economică în medie de 7% an de an. Deci o creștere economică mare. Țara mergea bine și nu aveam nici datorii.
Deci NU eram în faliment în 2007, ci voi ne-ați adus aproape de faliment astăzi.
Dacă e bine să fim în UE? Da, e bine și noi împreună cu alte țări, trebuie să folosim toate resursele pe care le avem ca țări europene cât mai bine pentru noi toți. Și să dăm legi bune pentru cetățenii europeni.
E ceva neclar?




