,,NU vreau să am PENSIE SPECIALĂ”, spune Lucian Morar, primar Ulmeni-Maramureș.

Lucian Morar este primarul localității Ulmeni și unul dintre cei mai vehemenți susținător în privința anulării pensiilor speciale pentru parlamentari, dar și pentru primar. În acest sens a și postat un mesaj pe contul său de Facebook. Primarul nu vrea să primească pensie specială și a spus-o foarte direct: ,,PMP este unul dintre partidele care a atacat la Curtea Constituțională Legea Pensiilor Speciale după ce PSD, ALDE și UDMR au votat acest lucru, PNL abținându-se. Chiar dacă sunt primar ales nu este corect să beneficiez de pensie specială. Nici parlamentarii nu ar trebui să beneficieze. Cred că principiul care trebuie să primeze este acela al contributivității fiecăruia dintre noi. Pensiile speciale sunt o sfidare la adresa celorlalte categorii sociale și acest lucru nu este corect. Eu nu am nevoie de așa ceva”, a declarat primarul.
„Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene – vor primi o indemnziație specială, după modelul parlamentarilor. Nu vor primi indemnizația de vârstă cei care au fost aleși înainte de 1992 și nici cei condamnați definitiv pentru fapte de corupție. Pensia specială va fi în cuantum de 0,4% din indemnizația brută lunară aflată în plată”, textul legii adoptat de parlamentarii puterii.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.