ACTUALITATE, LIFESTYLE, CULTURĂ

O carte a fost returnată unei biblioteci după 60 de ani

Distribuire articol:

O carte, împrumutată de la o bibliotecă din oraşul Darlington, Marea Britanie, a fost returnată  acesteia după 60 de ani.

Biblioteca din Darlington a spus că volumul restituit, un exemplar din „Dogs and Their Management”, de Frederick Cousens, avea drept dată de restituire 8 septembrie 1962.

Cartea este o ediţie din 1934 a acestui titlu publicat pentru prima dată în 1858.

Un purtător de cuvânt al bibliotecii a spus că amenda la acea vreme ar fi fost de doi şilingi şi şase peni „Dar cum nu mai solicităm taxe pentru întârzieri, suntem fericiţi să renunţăm la amendă.”


Distribuire articol: