O Românie dată afară din România

Bogdan Deleanu

Nu știm exact câți români trăiesc și muncesc în prezent în afara granițelor. Sigur, avem estimări, care se schimbă de la an la an. 4 milioane și jumătate ar fi o cifră. E greu de zis, pentru că mulți nu se înregistrează în țările de reședință și o mare majoritate nu renunță la domiciliul din România.

Avem astfel o populație de 19 milioane, din care cel puțin 4,5 de români trăiesc în afara țării. În realitate sunt mai puțini în țară și mult mai mulți în afară. 5 milioane? Poate chiar mai mulți. Cât o țară de mulți. Cât o Românie mai mică.

Oricâți ar fi exact, un sfert din populația țării nu trăiește în țară. Ăsta este un fapt. Nu judec dacă e bine sau rău, nu mă lamentez dacă o să uite sunetul dulce al graiului natal sau al micului sfârâind pe grătar. Este ce este.

Problema de acum înainte este cum tratăm realitatea asta. Ce facem, cum legiferăm, cum gândim o țară care este pe sfert în afara granițelor sale.

Nepăsare

Modelul clasic pe care îl vedem în acțiune acum este cel de „hai să facem ceva și pentru ei“. Sunt tratați de parcă ar fi o mână oarecare de oameni, o grupare care justifică un sub-minister, un ministru delegat.

Se fac vizite, se organizează mici evenimente culturale. Concerte, Ziua Iei. Sunt nouă proiecte la capitolul respectiv pe site-ul MPRP, unele mai pertinente, cum ar fi cel cu informarea pentru siguranță. Unele există, se pare, doar cu titlul, cum ar fi cel cu „Limba română la îndemână“. Poate cel mai ambițios, „Diaspora Start-up“, a fost lansat în 2016 sub Guvernul Cioloș.

Apoi, ambasadele, ramurile ICR mai organizează la rândul lor câte ceva. Cât pot și cât au buget, ceva mereu lateral. Dar, proporțional cu numărul, nu se face mare lucru.

Ce să mai zicem de Parlament. Un sfert din populația țării este reprezentată de patru deputați și doi senatori. În 2016, în Italia, unde trăiesc cel puțin un milion de români, au fost 73 de secții de votare. Județul Timiș, cu 628.000 de alegători, a avut 595.

Cum ar fi mâine dacă am trata cu aceleași resurse și timp românii din țară? Toți pensionarii sau toți minorii?

Cum ar fi dacă am investi în populația primelor patru-cinci orașe din țară la fel de puțin ca în cei din diaspora? Care diaspora, apropo, este o sursă importantă de bani pentru cei din țară.

În realitate, tratarea unui sfert din populația României de parcă ar fi un grup mic și nesemnificativ este echivalent cu un abandon.

Dispreț

Un alt comportament este cel al strugurilor acri. Ceva în stilul: „Dacă nu-i putem avea în țară oricum nu-i vrem aici“.
Umblă tot felul de declarații și comentarii: nu avem nevoie de ei; sunt toți niște oportuniști, își lasă și mama pentru niște bani; medicii ăia care pleacă oricum ar fi cerut șpagă; sunt din mahala.

Am auzit un preot spunând că cei care pleacă nu sunt oricum creștini adevărați, pentru că se duc „la Europaׅ“, unde e vai și-amar, Sodoma și Gomora. Sputnik face trafic destul pe teoria asta.

Oamenii care sunt nevoiți să caute loc de muncă în afară pentru a le putea asigura copiilor sau părinților un trai decent mai sunt, pe deasupra tuturor greutăților pe care le înfruntă, ținta urii în România. Dacă apoi se întorc în țară sunt deseori discriminați. Și pleacă iar.

În practică, prin acest tip de ignorare, prin acest dispreț, nu numai că nu se oprește fenomenul emigrării, dar el este accelerat. Românii sunt dați afară din propria țară.

Milogeală

Alt tipar întâlnit este acesta: „trebuie să vă întoarceți cu orice preț“. Multe dintre proiectele mai admirabile făcute față de diaspora vin din această gândire. Ea spune că principalele eforturi care trebuie făcute față de românii din afară ar fi bine să se concentreze pe întoarcerea lor în țară. Și că tot la ce este bună diaspora, în rest, e să dea bani, să fie taxată ca o vacă de muls.

Era o gândire de înțeles atunci când vorbeam de câteva sute de mii de oameni. Acum vorbim de milioane. Nu este nici realist să ne gândim că toți se pot întoarce în țară, că toți vor asta sau că toți vor accepta să rămână într-o România retrogradă, conservatoare și disfuncțională.

Mulți au familii întemeiate afară. Mulți au suferit în România sau o asociază cu probleme care, chiar dacă au fost între timp rezolvate, au rămas pentru ei definitorii. Și mai mulți sunt pragmatici. Singurul mod în care îi poți atrage înapoi pe cei care afară au educație mai bună pentru copii, servicii medicale care chiar le salvează viețile, infrastructură decentă și așa mai departe ar fi să aduci toate astea în România.

Or, guvernul actual pare mai preocupat să se lupte cu statul invizibil. Pardon, paralel. Sau era subteran?

O altă cale

Noi credem că diaspora nu e o entitate separată de țară. Nu există „noi și ei“. Atunci când un sfert din cetățenii tăi nu mai trăiesc în interiorul țării, trebuie să ne schimbăm modul de a gândi. Definițiile, dar mai ales politicile.

Existăm doar noi. Românii, împreună. Unii trăiesc la Ciorogârla și alții, în Eindhoven. Și trebuie să îi avem pe toți în vedere, cumva. La urma urmei, este mai ușor să ajungi din București la Milano, în ziua de azi, decât la Timișoara. De la Bruxelles ajungi cu mai puțină bătaie de cap la Bacău decât de la Arad.

Nu trebuie să limităm niciun drept și nici să discriminăm. Românii trebuie să poată reveni, investi și trăi în România când și cum vor și trebuie ajutați să facă asta mai ales dacă vin cu un capital, cu o expertiză, cu exemple de bune practici. Între timp, ei trebuie să poată fi reprezentați în Parlament cum se cuvine, să poată vota conform legii și să aibă acces la o serie mult mai amplă de servicii din partea statului român, legate cel puțin de educație și protecția drepturilor. Iar asta îi va face în mod natural să vrea apoi să susțină acel stat, inclusiv financiar.
Dacă vrem să schimbăm lucrurile, diaspora nu trebuie să fie un subiect lateral, puțin important, ci unul central pentru oricare partid sau guvernare. La fel ca oricare alt grup de populație care reprezintă cel puțin un sfert din numărul românilor.

Iar dacă românii din afară decid să vină oricând în țară și să protesteze, sau să organizeze proteste acolo unde se găsesc, vocea lor trebuie ascultată și luată în serios așa cum se cuvine!

articol preluat de pe platforma Mișcării România Împreună cu acordul autorului

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.