Autor: Ciprian Mihali
Începând din luna mai, avem patru șanse, poate ultimele pentru multe decenii, de a mătura de pe scena publică această rețea de oameni de nimic care s-a pripășit azi la conducerea țării. Oameni de nimic, pentru că niciunul dintre aceștia nu ar fi făcut nimic notabil în viață dacă nu ar fi intrat in politică, niciunul nu ar fi avut titluri, funcții, salarii mari și averi dacă nu ar fi înșelat, furat sau mințit ca să fie ceea ce este azi. Am putut vedea cum în doar doi ani ofensiva incompetenței, mârlăniei și hoției lor a putut să pună în pericol nu doar niște instituții, ci însăși existența statului de drept și a democrației în România.
Nu există în acest moment nicio îndoială că rămânerea lor la putere încă patru ani va condamna definitiv țara la sărăcie, inegalitate, abuzuri, corupție și abuzuri. Foarte mulți dintre noi nu vom mai cunoaște în timpul vieții care ne-a mai rămas o altfel de țară decât una în care se vor lăfăi nestingheriți hoți, analfabeți și canalii, în timp ce toți ceilalți vor muri în spitale și șosele, de boli, de sărăcie, de indiferență, de educație proastă, de dispreț al autorităților.
Votul nostru va fi primul pas prin care acești oameni de nimic să fie cel puțin făcuți inofensivi și apoi puși să plătească în fața legii pentru faptele lor de ticăloșie și de distrugere a economiei naționale și a instituțiilor statului români. Ei trebuie să fie readuși prin procese drepte și la statutul de simpli cetățeni ca noi toți, puși în fața judecătorilor și judecați ca infractori de rând, cu circumstanțe agravante din cauza consecințelor actelor lor. Dezbrăcați de imunitățile lor și de protecțiile lor, scoși din rețelele de influență și din bogățiile lor făcute din banii noștri ai tuturor, vor redeveni ceea ce au fost înainte de a intra în politică: nimeni.
E nevoie ca lamentările de genul „nu mai e nimic de făcut”, „eu nu am nicio putere”, „îmi pare rău că m-am născut în țara asta” sau „ne merităm soarta” să înceteze. De fiecare dată când aud asta, parcă e ciobanul fatalist din Miorița în versiunea caricaturală, prin felul în care ne pregătim migălos, pas cu pas, propria înfrângere. Doar oamenii slabi și fricoși se plâng neîncetat. Nu suntem încă înfrânți, dar ne putem înfrânge pe noi înșine continuând să ne lamentăm. Desigur, putem spune că ne îndreptăm spre o catastrofă, dar asta numai dacă stăm cu mâinile în sân așteptând să se întâmple catastrofa.
E nevoie, pe de altă parte, să nu ne facem speranțe deșarte: nu vor pleca de bună voie de la putere și nu vor putea fi înlăturați toți oamenii de nimic prin vot, toți deodată și ireversibil. Nu va fi de ajuns să ne deplasăm de patru ori câte o jumătate de oră în doi ani la urne ca să ne considerăm eroi și ca să credem că ne-am făcut datoria. Va trebui recucerită fiecare instituție, fiecare postură de responsabilitate publică, așa cum se recucerește un pământ drag pustiit de invazia barbarilor.
Să nu ne bazăm nici pe sprijinul (altfel decât simbolic și declarativ) al prietenilor europeni, dar nici pe integritatea și călăuzirea unor responsabili pretins carismatici de instituții importante din România, instituții culturale, universitare, academice, juridice, economice etc. Toți acești „responsabili” și-au fabricat discret un discurs de justificare a propriei inacțiuni care îi va ajuta să cadă în picioare în orice situație și sub orice regim. Ei vor face mereu parte dintre învingători.
Există o singură contraputere posibilă și reală, iar această contraputere este solidaritatea curajoasă a celor mulți, necunoscuți și lipsiți de orice putere. Pentru că doar solidaritatea aceea măruntă a oamenilor de rând, ca în Franța sau în Venezuela, creează putere: tăcută uneori, furioasă alteori, de moment sau de durată, dar de neînduplecat și revenind pe baricade mai îndârjită după fiecare gazare sau bătaie.
De aceea, în loc să vă plângeți, faceți bine și ieșiți fiecare câteva minute din cochiliile voastre și vorbiți cu vecinii, cu părinții, cu rudele, cu prietenii, spuneți-le să nu vândă viitorul copiilor lor pentru niște minciuni. Spuneți-le că așa cum nu ar primi peste noapte în casă niște hoți și violatori, tot așa nu ar trebui să accepte ca țara să fie condusă de asemenea oameni de nimic. Dacă nu ați vrut sau nu ați putut să protestați altfel, mergeți și votați și înscrieți-vă ca observatori la alegerile din satul vostru, de pe strada voastră, din orașul vostru. Asigurați-vă că alegerile sunt corecte și că nu sunt furate iar de un primar sau de un partid; nu vă lăsați mituiți și păcăliți, nu vă lăsați intimidați. Dacă sunteți oameni drepți, veți răzbi alături de alți oameni drepți; dacă însă veți alege să înșelați, să tăceți și să întoarceți privirea, veți trăi voi și veți condamna și copiii voștri să trăiască printre hoți și mincinoși.
Nu e nimic câștigat, chiar nimic. Dar încă nu e totul pierdut. În spațiul dintre cele două, putem alege să facem ceva sau putem alege să privim spectacolul impresionant al prăbușirii unei țări frumoase și bogate, dar, vai, locuite de mulți oameni lipsiți de curaj, conduși de puțini oameni de nimic.
foto: români care stau la coadă să voteze. noiembrie 2014.
