OPINII

Occident și educație

Distribuire articol:

Gabriel Purcăruş

Da, știu, Occidentul are bubele lui, nu e perfect. Da, Uniunea Europeană a încăput pe mâna unor bezmetici, care se comportă uneori cu finețea unui taur înfuriat într-un magazin de porțelan și de care sperăm să scăpăm în curând.
Dar Occidentul nu este numai Madam Merkel, ceea de după 2015 sau sciaticul Juncker, și nici cel al paradelor gay sau emigrației anapoda.
Eu nu ador Occidentul, deși trăiesc acolo (adica aici), de vreo 20 de ani, pendulând între Canada si Spania. Dar mă bucur că pot urca în AVE (trenul de mare viteză) la ora 10 fix în Malaga și să fiu la 10:55 la Cordoba să pot vizita Mezquita-Cathedral sau la 12:30 la Madrid, în centru, la doi pasi de muzeul Prado. Sau să iau TGV-ul de la Paris și să ajung la Bruxelles in 90 de minute.
Îmi imaginez unde ar fi România astăzi dacă de la București Nord am putea ajunge la Brașov în mai puțin de o oră sau la Oradea in două ore și jumătate. Mă bucur când am de rezolvat o problemă administeativă la primăria Montrealului sau la vreun minister canadian și o pot face fie „on-line”, fie într-o singură întâlnire cu un funcționar, unde nu mi se cere pentru a mia oară, aceeași lista lungă de hărtii, de la certificat de naștere, diplomă de bacalaureat, de licență, carte de muncă și eu mai știu ce alte nazbâtii, care musai să fie notariate sau să completez șase formulare și sa cumpar timbre fiscale de la bișnițarul din colț.

Schimbarea (aia pe care o așteptăm de ni s-au lungit urechile de vreo 29 de ani) începe de la educație. Numai un popor educat în adevăratele valori – muncă serioasă, libertate și inițiativa, respect pentru celălalt, oferit valoare, gândit un pic și la binele comun nu doar la buzunarul propriu  – poate produce progresul dorit: birocrație informatizată și simplificată, infrastructuri moderne (șosele, trenuri de mare viteză, tunele, spitalele, școlile, piețele) – care la rândul lor vor atrage și investitorii străini și vor convinge și forța de muncă autohtonă să rămână acasă (sau să revină).
Dar de câte ori se pomenește cuvântul „educație”, majoritatea românilor au în minte imediat câteva imagini: Ministerul Învățământului. Școala Generala. Universitate. Ponta. Plagiat. Ecaterina Andronescu sau Daniel Funeriu.
Or, deși școala formală are un rol important, educația nu se rezumă la ea. Invatamantul formal nu te școleste, ci te școlarizează. Adică te trece printr-un sistem în care îți verifică conformitatea cu anumite standarde. Ideal, îți formează și niște deprinderi, cu care să continui auto-perfecționarea mai departe. Tot ideal, ar trebui să te învețe măcar o limbă modernă, să te lase cu o bună idee despre ce înseamnă știința (cu plusurile si limitele ei) să te plaseze corect spațio-temporal (istorie-geografie – sa nu te apuci sa spui ca romanii sunt crestini inainte de Cristos!), să te pună la curent cu marile teme existențiale, să pleci cu ceva etică și morală la bord, și cu niște aptitudini de creativitate (adică să fii în stare să te adaptezi la nou, pentru că vremea în care cu meseria de la 19 ani puteai ajunge la pensie este demult apusă). Nu strică deloc să ai și niște idei despre cum să începi și să pui pe roate o afacere.
Adevărata educație nu încetează niciodată, și nu cade sub incidența nici unui minister, și constă în primul rând în aceea atitudine interioară de deschidere față de nou, de evitare a inchistarii dogmatice sau „”merge și așa, las că știm noi mai bine etc””. Adică a fi dispus să înveți singur ceea ce școala formală nu te-a învățat.
Or pentru asta, cum spuneam, nu există nici un minister, și nu avem pe cine să blamăm. Și nu există nici diplome, nici examene în toamnă și nici note pe pile. O ai sau nu o ai.

S-o fi născut veșnicia la sat, dar se pare ca a migrat la oraș, și nu se dă ușor plecată din primăriile și ministerele românești. Hai să o lăsăm la locul ei, in idile și balade!
Hai măcar atâta să învățăm de la Occidentul ăsta putred! Nițică eficiență!


Distribuire articol: