OPINII

Omul devine mai bun nu dacă este certat, ci iertat!

Autor: Wilhelm Danca

În duminica a III-a din Advent am vorbit iarăși despre sfântul Ioan Botezătorul, ultimul și cel mai mare dintre profeți. De data aceasta am făcut o comparație între „Dumnezeu și om” din predica sfântului Ioan Botezătorul și „Dumnezeu și om” din predica și activitatea publică a lui Isus (cf. Mt 11, 2-11). Astfel, la Ioan Botezătorul Dumnezeu este ca un tată aspru. Stă cu securea în mână fiind gata să taie copacul care nu aduce roade. Este foc purificator sau cuptor încins pregătit să ardă pleava păcatelor oamenilor. În fine, Dumnezeu așteaptă de la om un singur lucru, și anume convertirea. Omul la Ioan Botezătorul trebuie certat și, dacă se convertește, iertat.

La Isus Dumnezeu este un tată bun și iertător. Se poartă cu oamenii asemenea găinii care vrea să-și adune puii sub aripile sale (Lc 13, 34). Stă la masă cu toți, indiferent de condiția lor morală, spirituală sau socială. Participă la evenimentele oamenilor obișnuiți și se bucură de lucrurile simple ale vieții. Dumnezeu este iubire (cf. 1 In 4, 16), de aceea îi iartă în mod gratuit pe cei păcătoși. Îi iartă, dar nu pentru că s-au convertit, ci pentru că au primit iubirea lui. Iertarea primită este motivul convertirii. Prin urmare omul la Isus se convertește pentru că mai întâi a fost iertat, nu amenințat sau certat.

Văzând această schimbare de perspectivă, sfântul Ioan a trimis câțiva dintre ucenicii lui să-l întrebe: „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?” (Mt 11, 3). Nedumerirea provenea din faptul că ideea lui de Dumnezeu și de om nu se potrivea cu ceea ce vestea și înfăptuia Isus. Omul certat și iertat, în cazul lui. Omul iertat și convertit, în cazul lui Isus.

La întrebarea trimișilor, știind bine că faptele sunt mai convingătoare decât cuvintele, Isus le-a zis să-i spună lui Ioan că „orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11, 5). Acestea sunt fapte de iubire divină! Suntem chemați să participăm la ele adăpându-ne din izvorul iubirii, care este Dumnezeu. În felul acesta ne pregătim pentru Crăciun, care este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu față de om. Ce fel de om vrem să fim? Certat mai întâi și apoi iertat? Sau iertat mai întâi și apoi convertit?