Omul interior și omul exterior armonizați sau divizați

Autor: Wilhelm Danca

Trăim într-o lume pusă sub presiune de „splendoarea” ipocriziei. Printre altele, dovadă este și faptul că astăzi puțini sunt cei care mai apreciază unitatea dintre ceea ce omul interior gândește și omul exterior face. Cu cât ești mai șmecher, mai descurcăreț și nu te prinde nimeni, cu atât mai bine! Neîndoielnic sursa acestei rupturi este în om, în dorința lui necontrolată de parvenire, de putere, de plăcere, de avere, pe scurt, în păcatele și compromisurile sale morale. Dar, într-un anumit fel, se poate spune că ipocrizia este favorizată și de civilizația mașinilor care ne invadează din toate părțile.

Într-adevăr, de multe ori ascultăm glasuri standard sau tehnologizate (la metrou, la telefon, la distribuitorul de bilete sau de alte produse în centrele comerciale, la instalarea unui program pe computer etc.) în spatele cărora nu se află o persoană reală. Vorbim cu roboții sau, mai bine zis, urmăm îndemnurile glasurilor robotizate. Ascultăm glasuri mecanice fără să vedem ochii vreunei persoane. Dăm atenție glasurilor fără chip și fără inimă. Atrași de aceste voci mecanice riscăm să devenim noi înșine un mesaj tehnologizat, un mesaj fără inimă, fără participarea noastră reală.

Relația omului cu Dumnezeu și cu aproapele este afectată grav de ruptura legăturii dintre omul interior și omul exterior. Din punct de vedere creștin drama acestei rupturi începe o dată cu pierderea simțului păcatului. Estomparea diferenței dintre adevăr și eroare, dintre păcat și virtute se face treptat, dar se plătește prin alegeri de viață greșite. Acestea tulbură trăirea Evangheliei, revărsarea harului mântuitor și împiedică desfășurarea efortului de împlinire a omului.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.