Oradea a introdus plata cu cardul în mijloacele de transport în comun

OTL introduce din această lună plata directă a călătoriei în mijloacele de transport în comun, folosind un card contactless Visa sau Mastercard, sau un telefon mobil inteligent, care folosește tot tehnologia NFC pentru transmisia datelor. Astfel, după Sibiu, Oradea este al doilea oraș din România în care este implementat acest sistem.Până în prezent au fost montate 342 de terminale POS în mijloacele de transport în comun din Oradea, care permit plata biletului de călătorie, folosind un card bancar.

Instalarea și testarea noilor aparate a durat patru luni, sistemul devenind funcțional de la 1 februarie 2019.

Orice posesor de card bancar valid cu funcție contactless, indiferent de banca emitentă din România sau străinătate poate să-și achite călătoria prin apropierea cardului de acest aparat. În cazul tranzacției reușite pe ecranul acestuia va apărea culoarea verde, aparatul eliberând o recipisă cu toate datele tranzacției, inclusiv ultimele patru cifre ale cardului bancar cu care a fost efectuată tranzacția, iar în cazul unui control, se va prezenta atât chitanța cât și cardul bancar.

În cazul unei tranzacții nereușite, dacă pe card nu sunt destui bani disponibili sau cardul a expirat, ecranul va afişa culoarea roşie.

Călătoria achitată astfel are tarif identic cu cel perceput prin metodele de plată deja existente, fără comision, acest nou sistem venind în sprijinul cetățenilor, completând sistemele existente ale canalelor de vânzare a biletelor.

OTL are în vedere în cursul acestui an și modernizarea sistemului de e-ticketing disponibil în mijloacele de transport în comun. Totodată, societatea își propune lansarea posibilității de plată și prelungire online a valabilității abonamentelor OTL.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.