Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea, de la a cărei înfiinţare, în anul 1923, se împlinesc 100 de ani.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea continuă șirul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la înființarea Academiei Teologice din Oradea.
Acest eveniment major din viața Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea va avea loc în perioada 5 – 7 iunie 2023. Lucrările dedicate centenarului vor debuta Marți, 6 iunie,la ora 9,30 în capela facultății cu hramul Sfântul Teodor Studitul, unde se va săvârșislujba de Te Deum.
După săvârșirea programului liturgic, participanții se vor deplasa în Aula Magna a universității, unde,începând cu ora 10, se va desfășura cea dea doua parte a manifestărilor, respectiv, Deschiderea festivă a lucrărilor Colegiului Decanilor Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română și Simpozionul național cu participare internațională cu titlul: Teologie, Tradiție și Misiune în învățământul teologic academic. Istorie și contemporaneitate.
La aceste evenimente de înaltă ținută academică vor participa Membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, consilieri și inspectori ai Sectorului Teologic-Educațional al Patriarhiei Române, conducerea Universității din Oradea, autorități locale și de stat, decanii și directorii de departamente ai facultăților de teologie ortodoxă din țară, precum și profesori de teologie ortodoxă din țară și din străinătate (Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena, Universitatea Aristotel din Tesalonic, Universitatea din Gävle, Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea, Lublin și Universitatea din Regensburg).
În cadrul lucrărilor simpozionului vor fi prezentate teme cu conținut teologic de o reală actualitate, căutând astfel să se ofere răspuns provocărilor societății contemporane.
Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea:
Misiunea actualei facultăţi de teologie ortodoxă este aceeaşi pe care a avut-o şi vechea academie teologică, și anume aceea de a pregăti buni slujitori ai altarelor străbune, de a promova principiile moralei creştine, de a le reinstaura în conştiinţa oamenilor şi în viaţa societăţii, bine ştiind că aceste principii fac parte constitutivă din crezul şi mentalitatea poporului român, încă de la etnogeneza sa.
Misiunea aceasta a îndeplinit-o și o îndeplinește, cu prisosință, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea până astăzi, prin pregătirea intelectuală și moral-duhovnicească a preoţilor şi a profesorilor pentru altarele Sfintelor Biserici și pentru catedrele de religie din unitățile de învățământ bihorene, și nu numai, ba chiar și slujitori pentru comunitățile românești din diaspora.
O misiune imperios necesară a Facultăţii de Teologie Ortodoxă este și aceea de a respecta și asigura diversitatea şi pluralismul într-o instituţie atât de complexă cum este Universitatea din Oradea. Pe lângă ştiinţă, tehnică şi artă, teologie ortodoxă orădeană trebuia să-şi găsească locul bine meritat într-o universitate, mai ales dacă ne amintim că marile universități ale lumii s-au organizat începând cu învățământul teologic.
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea îşi îndeplineşte rolul său didactic, misionar şi patriotic în această parte a ţării unde pluralismul confesional constituie o realitate aparte. Și pentru aceasta, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea reprezintă o necesitate pentru Biserica Ortodoxă de la „brazda de vest” a României.
În final îmi revine bucuria ca, la ceas aniversar, 100 de ani, să transmit Facultății de Teologie Ortodoxă ”Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea să prospere în educație și cercetare științifică, în afirmare pe plan național, dar și mediul teologic internațional, formând oameni destoinici în lucrarea didactică și misionar-pastorală a Bisericii noastre dreptmăritoare.
Vivat, Crescat, Floreat Theologia Varadiensis!