Lăsăm tinerilor o lume dezbinată de războaie și devorată de egosim – le-a spus Papa Francisc credincioșilor veniți la procesiunea Via Crucis, Drumul Crucii, care a avut loc la Colosseum, aseara, în Vinerea sfântă a catolicilor. În tradiția creștină, Via Crucis reface calvarul lui Isus, de la condamnarea la moarte, la crucificare, moarte și coborârea în mormânt. La Roma sunt măsuri de securitate sporite pentru sărbătorile Pascale, cu filtre stricte și polițiști în număr mare pe străzile orașului.
20 de mii de credincioși, din toata lumea, au venit la Colosseum pentru procesiunea nocturnă a Drumului Crucii. Textele religioase rostite la procesiunea Via Crucis au fost scrise de tineri; de altfel, papa Francisc a dedicat întreg anul 2018 tinerilor.
Papa Francisc: „Privirea noastră spre tine, Domnul nostru, Isus, este plină de ruşine, de pocăinţă şi de speranţă. Ruşine pentru că mulţi tineri, chiar şi unii dintre slujitorii tăi, au cazut în ispita ambiţiei, gloriei deşarte şi şi-au pierdut demnitatea. Ruşine pentru că generaţiile noastre lasă tinerilor o lume dezbinată de războaie şi orbită de egoism, o lume în care tinerii, bolnavii, vârstnicii sunt marginalizaţi.”
Liderul organizatiei catolice Caritas din Siria a purtat crucea într-una dintre cele 14 opriri tradiționale ale traseului. Apoi, crucea a fost încredințată unor călugărițe dominicane de origine irakiană.