PARFUM DE IARNĂ pe dealul Budacului.

Weekend-ul care tocmai a trecut a scos din case în jur de 200 de bistriţeni. Cu mic cu mare, bunici, părinţi şi pitici s-au adunat pe Dealul Budacului, la o aruncatură de băţ de oraş; însă nu pentru a manifesta împotriva guvernului corupt aflat la cârma ţării, ci din contră, pentru a se relaxa în aer liber, pentru a uita un moment de haosul din ţară şi pentru a se bucura de zăpada care s-a aşternut peste dealurile care străjuiesc micul burg transilvănean.

Fără doar şi poate cei mai fericiţi au fost copilaşii care după ceva ani cu ierni mohorâte, burniţate şi fără zăpadă au simţit în sfârşit iarna în adevăratul sens al cuvântului şi s-au bucurat de ea în toată splendoarea ei.
A fost o fericire generală, dar aşa cum era de aşteptat cei prezenţi acolo nu au putut trece cu vederea faptul că locaţia unui astfel spaţiu de socializare şi relaxare de weekend iernatic nu trebuia să fie dealul Budacului, ci faimosul, avangardistul şi îndelung marketat-ul Wonderland din dealul Cocoşului care pe cât este de faimos pe atât este de impracticabil. Circulă vorba prin târg că acest minunat ” entertainment park” pentru ski şi săniuş va fi inaugurat la sfârşitul săptămânii care urmează, evident, după ce edilul nostru revine pe meleaguri bistriţene. Momentan zăpada austriacă îi prieşte mai bine.


Dar nu e cu supărare, dealul Budacului s-a prezentat impecabil, a funcţionat cu 4 pârtii şi mai presus de toate a fost gratis, deci toată lumea a fost mulţumită. Rămâne de văzut dacă în weekendul următor Wonderland va avea noroc de zăpadă aşa cum a avut noroc dealul Budacului.

Amalia Pop

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.