Părintele Constantin Necula: ,,Credem că suntem mai credincioşi decât alţii, mai sănătoşi decât alţii, până când ne doboară boala”

Părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că, după mai bine de 20 de ani, mulţi cred că sunt mai deştepţi, mai credincioşi, mai educaţi, decât ceilalţi.

,,Există trei domenii în care nu ne facem niciodată concurenţă: în credinţă, în educaţie şi în sănătate. Nu am înţeles asta în ultimii 20 de ani. Credem că suntem unii mai deştepţi decât alţii, unii mai credincioşi decât alţii, unii mai educaţi şi unii mai sănătoşi decât alţii, până când ne doboară boala”, a declarat Constantin Necula.

Preotul Necula a fost prezent vineri în saloanele unui spital privat din Sibiu, care are inclusiv secţii pediatrice, prilej cu care, a spus că părinţii ar trebui să îşi răsfeţe copiii, nu doar să-i educe.

,,Pentru mine, este onorant să văd că nişte oameni s-au pus la dispoziţia copiilor români. Ştiu peste hotare foarte mulţi medici care se pun la dispoziţia copiilor spanioli, francezi, englezi, semn că un copil, în sine, este universal. El are dreptul să fie asistat, vindecat, protejat, acoperit cu dragoste. Cred că este vremea să ne răsfăţăm copiii. Ajunge cât i-am educat, cât i-am stresat cu examenele, noi înşine ca să ajungem la performanţe, suntem oameni stresaţi cu examenele”, a spus Constantin Necula.

În context, consilierul misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului a menţionat că, ,,în ultima vreme, la Catedrală, cei mai mulţi oameni pomeniţi la bine sunt medicii”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.