Părintele Necula: „Bebeluşul acesta întrupat la Betleem nu vine doar ca să se afle în treabă”

În contextul Sărbătorii Naşterii Domnului, Părintele Necula a declarat pentru Agerpres că de Crăciun avem obligaţia de a reciti Evanghelia „corect”.

„Bebeluşul acesta întrupat la Betleem nu vine doar ca să se afle în treabă, doar ca să ne dăm noi cu părerea după două mii de ani ce ar trebui să facă El ca noi să ne simţim liberi”.

„El S-a născut, S-a lăsat apoi răstignit, a murit şi a înviat pentru propria noastră libertate. Un bebeluş este semnul că Dumnezeu ne-a dat înapoi libertatea”.

În interviul respectiv, renumitul preot sibian a prezentat cum ar trebui sărbătorit marele praznic al Naşterii Domnului.

„Crăciunul este despre familie, despre întoarcerea copiilor în familiile lor, despre redistribuirea de forţe educaţionale cu familia”.

„Tata şi mama trebuie să privească copilul, în primul rând, dimineaţa. Ei trebuie să stea de vorbă cu el, ei trebuie să îl crească”.

În acest sens, el a recomandat „să restaurăm Crăciunul în familie, să repunem la locul lui copilul, să fim mai atenţi”.

„Să nu creştem în el duşmanul propriei noastre bătrâneţi. Din acest punct de vedere, cred că Biserica, Şcoala şi alte două – trei instituţii serioase, mă refer acum la bunici, au unele din marile datorii faţă de ţară”.

Părintele Constantin Necula

Clericul este Doctor în Teologie și conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Este autor de cărți de predici, de studii și articole de specialitate, dar și de cărți pentru copii și tineret. A participat la numeroase conferințe în țară și în străinătate, precum și la emisiuni de radio și de televiziune.

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin