ACTUALITATE, POLITICĂ

Partidul REPER și-a lansat Platforma pentru democraţie, prosperitate şi progres și programul politic

Distribuire articol:

Partidul REPER a lansat, marţi, la Parlament, Platforma pentru democraţie, prosperitate şi progres, reprezentanţii formaţiunii prezentând totodată programul politic pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

Copreşedintele REPER Ramona Strugariu a declarat că este o platformă care adună împreună mai multe partide pro-europene – REPER, ACUM, DEMOS şi candidaţi independenţi, între aceştia fiind fostul şef al Gărzii de mediu Octavian Berceanu.

„Discutăm cu formaţiuni politice şi cu colegi din toată ţara şi lansăm un program politic care este şi o premieră, în sensul în care sloganul e „Oamenii înainte de toate”, iar asta înseamnă că facem, ceva ce practic guvernarea a abandonat în acest moment. Realitatea este că Guvernul şi-a abandonat cetăţenii, a paralizat mediul de afaceri şi aruncă o ţară întreagă în haos. Avem mai multă sărăcie, avem mai multe inegalităţi, hrănim din resursele publice o camarilă. (…) Premierul Marcel Ciolacu a reuşit probabil cel mai ruşinos record şi cea mai ruşinoasă rectificare din cariera unui premier – a rectificat practic deficitul bugetar de la 5% la 7% într-un timp record. Asta înseamnă că România scade şi pierde, în loc să crească în fiecare zi. Venim aşadar în faţa oamenilor cu un program politic şi cu un mesaj care spune foarte clar: oamenii înainte de toate, prosperitate prin progres social, prin democraţie, prin respect faţă de drepturi şi de libertăţi”, a precizat Ramona Strugariu.

Aceasta a susţinut că nu a auzit niciun candidat la alegerile prezidenţiale şi niciun partid politic care să vorbească clar şi răspicat despre investiţia în oameni, despre respectul pentru drepturile şi libertăţile lor, despre apărarea drepturilor şi libertăţilor în toate dimensiunile acestora – de la libertăţile economice până la egalitatea de şanse, nediscriminare, libertate de exprimare, ieşire din sărăcie şi din vulnerabilitate sau dreptul de a alege în siguranţă pentru femei, „care pare un subiect tabu pentru toate partidele politice astăzi”.

„Avem dreptul la un stat sigur, la reformă electorală, la digitalizare, la demnitatea profesiei, avem dreptul la vot fără furt şi fără minciuni, avem dreptul de a le spune tinerilor şi de a-i încuraja pe tineri să aibă un cuvânt de spus. Avem dreptul la decenţă, la o viaţă care trebuie trăită nu în pragul umilinţei şi al analfabetismul electoral, ci trebuie trăită cu demnitate. (…) Ridicăm fruntea şi spunem: „Oamenii înainte de toate”. Acest lucru nu se poate face cu legi cu dedicaţie pentru o singură persoană, cu ipocrizie sau cu covrigi de Buzău. Se poate face cu o echipă”, a transmis Ramona Strugariu.

„”Oamenii înainte de toate” nu este doar un slogan de campanie, este practic menirea acestei platforme, platformă care are un loc distinct pe scena politică”, a declarat, la rândul său, copreşedintele REPER Dragoş Pîslaru.

„Platforma noastră, această platformă REPER – DEMOS acum şi alţi parteneri participă – este o platformă care întoarce politica către oameni înainte de toate. Pentru noi mesajele sunt directe, ne adresăm tuturor acelor oameni care aşteaptă de la o campanie politică nu numai hăhăială sau lucruri care sunt legate de port, de simboluri şi a pleda de la Burebista încoace cât de fidel patriei, ci politicieni şi oameni pe care îi vrem în Parlamentul României pentru a putea servi într-adevăr cetăţenii. „Oamenii înainte de toate înseamnă că avem într-adevăr ca prioritate acea Românie uitată, marcată de sărăcie, în care clasa de mijloc a fost puternic afectată de ceea ce s-a întâmplat, o Românie care îşi caută pe zona aceasta, liberal progresistă nişte reprezentanţi şi nu-i găseşte”, a arătat liderul REPER.

El a precizat că platforma conţine „şase piloni cruciali”: educaţie incluzivă şi echitabilă (investiţii de 6% din PIB pentru educaţie), stat drept, deschis şi democratic, economie performantă, dreptate socială, sănătate (investiţii eficiente în sistemul medical, prevenţie, acces la sănătate pentru toţi, reformarea finanţării serviciilor medicale, măsuri pentru sănătate reproductivă), mediu şi sustenabilitate.


Distribuire articol: