Pensiile nu vor mai putea fi cumulate cu salariile în sistemul bugetar

Premierul Orban şi Violeta Alexandru, ministrul Muncii, au anunţat elaborarea un proiect de lege care presupune restrângerea situațiilor în care salariile pot fi cumulate cu pensiile în sistemul bugetar.

Proiectul urmează a fi transmis premierului Orban și membrilor Guvernului, pentru a decide dacă va fi promovat în mod oficial la nivel de act normativ.

„Nu e normal ca persoane care s-au pensionat, și beneficiază de pensie, să beneficieze și de un venit în sectorul public, atenție, să se înțeleagă, să fiu foarte clar. Deci aici este vorba de a nu permite ca cineva care s-a pensionat, şi aici este vorba de foarte mulți care s-au pensionat la 40 şi ceva de ani, în poliție sau în alte structuri, și care după ce s-au pensionat şi au dobândit niște pensii, multe dintre ele peste media pensiilor, mai cumulează și venituri în sectorul public. Aici este vorba de a nu permite ca persoane care s-au pensionat să poată să cumuleze simultan pensia cu un venit din sistemul public. Dacă vor să lucreze în privat, nu avem absolut niciun fel de problemă. De asemenea, dacă vor să-şi continue activitatea, nici în privinţa acestei chestiuni nu avem nicio problemă, cu o singură condiţie: să aleagă între venitul dobândit din salariu dacă vor să lucreze, iar dacă nu vor să lucreze asta este, ce să le facem! La ora actuală s-a perpetuat acest sistem, care, din punctul meu de vedere, nu e normal. Eu cred că administraţia are nevoie de o modernizare, administraţia are nevoie de oameni proaspeţi, cu o altă viziune, care să fie şcoliţi în sensul administraţiei care se face la nivel european în secolul XXI şi, de asemenea, cred că o persoană care lucrează în serviciul public şi în administraţia publică trebuie să primească venit din activitatea pe care o desfăşoară”, a subliniat premierul Orban.

Un astfel de proiect, sub formă de ordonanță de urgență, a fost promovat de Guvernul Boc, în 2008, când angajații din sistemul public au fost puși să aleagă între pensie și salariu.

Atunci, cumulul pensiei cu salariul plătit de stat a fost permis doar pentru pensiile în valoare de până la 1.500 lei, persoanelor care depășeau acest plafon fiindu-le interzis cumulul celor două venituri.

 

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.