Pentru mine, Diaspora este această aripă care zboară în alt orizont

Autor: Mihai Șora

Dragi prieteni,

scriam, anul trecut, despre parte și întreg, despre această „aripă“ numită ’Diaspora română’: milioane de oameni aflați pe meleaguri străine, despre care nu știm dacă vor mai găsi în ei înșiși forța ori dorința de a se întoarce vreodată în țară. Partea desprinsă de întreg, nevoită să-și ducă existența în alte zări, partea aceasta a noastră, a cărei absență doare mai tare decât netrebniciile unei Puteri (sper) trecătoare, partea aceasta va trebui, odată și-odată, să o recâștigăm.

Până atunci, ne vedem la Girafă.

10 august 2919.

Dacă judeci în termeni spațiali, partea este un fragment al întregului. Dacă însă faci abstracție de dimensiunea spațială (nu anulând-o, ci punând-o în surdină), vei vedea că partea este întregul însuși, privit dintr-o ·a n u m i t ă· perspectivă. Sunt mii de pagini despre parte și întreg, – și nu doar în filosofie: când Heisenberg își scrie autobiografia, când reproduce dialogurile sale cu Bohr, Pauli, Einstein sau Schrödinger, el le așază tot sub semnul părții și al întregului (*Der Teil und das Ganze*).

În fluturele acesta – alcătuit la rându-i din alți fluturi mai mici sau mai mari, mai delicați ori mai robuști – ochiul omenesc poate percepe absența unei aripi. Însă lipsa aripii nu anulează ideea întregului, pe care îl poți cu ușurință reface mental; după cum, odată fluturele refăcut în minte, reconstituirea imaginară nu face mai puțin stranie (sau dureroasă, pentru unii dintre noi) absența aripii reale.

Pentru mine, Diaspora este această aripă care zboară în alt orizont, desprinsă de trupul fluturelui: a fluturelui mare, întreg. Firește, stă în puterea noastră – cerebrală, întâi de toate – să fim un întreg și să vedem acest întreg așa cum ar trebui el să fie și cum, într-o altă dimensiune decât cea strict spațială, chiar este.

Îmi place imaginea aceasta nu doar ca simplu exercițiu de reconstrucție a unui întreg, ci și pentru că – privind, cu ochii larg deschiși, adevărul unei absențe – n-o poți nesocoti, dar nici nu-ți pierzi cu totul speranța că întregul va găsi, în cele din urmă, o cale de a-și recâștiga partea desprinsă de trup.

P.S. Pe 10 august, nu voi fi, poate, un fluture zburător, dar voi fi, cu siguranță, un omuleț mergător și plin de speranțe, – la doi pași de Girafă.

Mihai Șora
București, 4 august 2018

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.