Ploaie de stele în noaptea de miercuri spre joi. Fenomenul va putea fi văzut în condiții de cer senin și întunecat

O ploaie de meteori cunoscută sub numele de Geminide va atinge vârful intensității în noaptea de miercuri spre joi, potrivit NASA.

Acest curent de meteori din noaptea de 13 spre 14 decembrie ,,poate fi observat cu ochiul liber, în condiții de cer senin și întunecat, din cea mai mare parte a lumii, însă spectacolul va fi cel mai frumos în emisfera nordică”, a explicat Bill Cooke, directorul biroului responsabil de studierea meteorilor din cadrul NASA, citat de AFP.

,,Geminidele vor fi cea mai frumoasă ploaie de stele a anului (…). Semiluna subțire, în descreștere, nu va strica spectacolul”, a adăugat acesta. Majoritatea ploilor de meteori sunt cauzate de comete. Geminidele sunt, de fapt, mici fragmente lăsate în urmă de ,,un obiect ciudat și stâncos numit 3200 Phaeton” cu a căror traiectorie Pământul se intersectează în fiecare an la jumătatea lunii decembrie. Particulele ard când intră în atmosfera terestră și astfel apar ,,stelele căzătoare”.

Cu această ocazie, astronomii vor avea ocazia să-l studieze pe Phaethon care la mijlocul lunii decembrie se afla cel mai aproape de pământ de la descoperirea sa în 1983.

Este nevoie de cel puțin zece minute pentru ca vederea să se obișnuiască cu întunericul și să perceapă toate stelele vizibile, dar nu este nevoie de un telescop sau de echipamente speciale pentru observarea Geminidelor.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.