PLUS lansează competiția internă pentru alegerile europarlamentare


Formaţiunea condusă de Dacian Cioloş începe procesul de desemnare a candidaților PLUS la alegerile europene din 26 mai 2019.

Orice membru PLUS care dorește să candideze se poate înscrie până pe 10 ianuarie 2019, la ora 12.00, prin intermediul platformei online disponibile la linkul de mai jos. Candidaturile eligibile vor fi supuse unei consultări interne la care vor lua parte toți membrii PLUS. În urma consultării se vor alege 43 de candidați, care vor fi ordonați pe listă de o Comisie de selecție independentă formată din personalități recunoscute din mediul academic, non-guvernamental și al politicilor publice.

„Uniunea Europeană este despre fiecare dintre noi, despre viitorul nostru și al copiilor noștri, despre investiții, despre agricultură și hrana noastră și despre dezvoltarea României, despre dreptul nostru de a călători, de a studia, de a lucra oriunde în Europa, este despre siguranța, securitatea și prosperitatea României.

În același timp, alegerile europarlamentare de anul viitor sunt despre viitorul României tot atât de mult cât sunt despre viitorul Europei. Anul viitor avem de ales între o Uniune Europeană divizată și slăbită, la cheremul celorlalte puteri mondiale, sau o Uniune Europeană puternică, solidară, capabilă să acționeze acolo unde statele membre singure sunt neputincioase.

Uniunea Europeană trece printr-o fază de reașezare. Este în căutarea unei soluții comune care să răspundă dificultăților cu care se confruntă: disparitățile socio-economice între statele membre și cetățenii europeni, provocările legate de securitate, de migrație, avansul mișcărilor populiste și antieuropene care acuză Uniunea de toate relele pământului, fără a propune ceva constructiv în loc, provocările legate de competitivitatea și durabilitatea economiei europene.

România are acum ocazia să joace un rol important în acest proces de reașezare a Europei. Europa merită un nou proiect, o relansare bazată pe valori, solidaritate, libertate, pace și prosperitate. România poate să fie parte activă a acestui proiect nu numai prin rolul asumat la președinția Consiliului UE, dar și prin găzduirea summitului de la Sibiu din 9 mai 2019, care va decide care vor fi direcțiile de evoluție ale Uniunii Europene în următorii ani.

De aceea, scrutinul din 26 mai 2019 este mai mult decât despre desemnarea unor deputați în Parlamentul European. Cei mai mulți români înțeleg bine de ce apartenența la UE este o șansă pentru România și că depinde doar de noi să o valorificăm sau să rămânem din nou la periferia dezbaterilor și deciziilor.

De aceea, aceste alegeri vor fi esențiale pentru confirmarea angajamentului european al României și pentru oprirea derivei antieuropene a actualei puteri. În același timp, alegerile europene sunt și o oportunitate de a trece la un nivel de maturitate și pragmatism în relația dintre țara noastră și UE pentru ca cetățenii români să beneficieze mai mult de avantajele apartenenței noastre la familia europeană.

Pentru a face acest lucru, avem nevoie de oameni integri și competenți, care înțeleg cum pot aduce maximumul de beneficii pentru cetățenii români din postura de membri ai Parlamentului European.

Deputații europeni ai PLUS vor fi oameni cu un angajament european ferm, cu experiență în politicile europene, care înțeleg problemele României și știu să le aducă răspunsuri apelând la instrumentele puse la dispoziție de Uniunea Europeană.

Procesul de desemnare a candidaților PLUS la alegerile europene va fi unul deschis și transparent.

Orice membru al PLUS va putea să își depună candidatura până la data de 10 ianuarie 2019 (ora 12.00) prin intermediul platformei online a PLUS. Candidaturile care vor îndeplini condițiile minime de eligibilitate vor fi ulterior supuse consultării interne la care vor lua parte toți membrii PLUS. În urma acestei consultări interne vor fi reținuți primii 43 de candidați, iar aceștia vor fi ordonați pe listă de o Comisie de selecție independentă formată din personalități recunoscute din mediul academic, non-guvernamental și al politicilor europene, ținând cont de trei categorii de criterii: competența, atractivitatea electorală și diversitatea și meritul organizațional.

Lista de candidați care va fi propusă de Comisia de selecție va fi validată de Consiliul Național al PLUS la sfârșitul lunii ianuarie.

Așteptăm cu mare interes candidaturile voastre! E timpul să aducem România și Europa pe PLUS!”, se arată în comunicatul PLUS.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.