ACTUALITATE

PNL a cerut astăzi introducerea pe ordinea de zi a proiectului de majorare a alocaţiilor pentru copii

PNL solicită dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a proiectului privind majorarea alocaţiilor pentru copii. Grupul parlamentar al PNL v solicita în plen introducerea proiectului şi supunerea la vot. Decizia a luat-o Biroul Executiv al PNL, care s-a reunit miercuri dimineaţă într-o şedinţă extraordinară.

“Am luat mai multe decizii. Prima decizie este aceea de a mandata grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor să ceară în reuniunea de plen de astăzi introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege al PNL privind majorarea alocaţiilor pentru copii, ca o garanţie a faptului că alocaţiile pentru copii se vor majora de la 1 martie. Termenul de depunere a raportului de către Comisia de muncă este astăzi, 27 februarie. Ieri, în Comisia de muncă, în ciuda solicitării PNL, majoritatea PSD-ALDE a refuzat să discute proiectul şi, în temeiul prevederilor regulamentare, PNL a decis să ceară introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind majorarea alocaţiilor pentru copii”, a precizat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.