PNL Bistrița-Năsăud susține finanțarea Centrului de resurse și referință în autism ,,Micul Prinț”

de Gabriela Chelaru

Liderul PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a declarat astăzi într-o conferință de presă că ,,Noi, liberalii bistrițeni, salutăm inițiativa președintelui României, dl. Klaus Iohannis, de a convoca un referendum pe justiție și considerăm că temele propuse sunt consistente și preocupă de o bună perioadă de timp societatea românească.”

Liderul mai spune ,,Prima temă, interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție, este rezultatul presiunii constante pe care PSD o pune pe justiție și, implicit, pe societate, începând cu Ordonanța 13/2017 și până în prezent. Există nenumărate declarații în spațiul public ale unor lideri PSD care cer, la tatonare, o ordonanță pe amnistie și grațiere. La fiecare ședință de guvern, ordinea de zi fiind secretă, românii se așteaptă ca o astfel de ordonanță să fie dată.

Românii vor decide dacă sunt sau nu de acord ca persoanele condamnate pentru fapte de corupție să fie amnistiate, adică să dispară orice efect al condamnării cu privire la pedeapsă, dar și la cazier. Dacă românii vor fi de acord, atunci orice condamnat pentru fapte de corupție va putea reveni în funcții publice, va putea fi parlamentar, ministru sau primar. Sunt convins că majoritatea covârșitoare a românilor cinstiți din această țară nu vor accepta acest lucru.

În ceea ce privește interdicția de a legifera prin ordonanțe de urgență în materia infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare, nu cred că sunt de făcut multe comentarii. Tot Ordonanța 13, dată noaptea ca hoții, ne arată de ce sunt în stare șefii PSD pentru a-și scăpa pielea.”

Liderul Ioan  Turc  dorește să insiste asupra unei probleme  de natură socială căreia nu i se acordă atenția cuvenită. Este vorba despre situația  Centrului de resurse și referință în autism „Micul Prinț”. Această asociație, acreditată și licențiată ca furnizor de servicii sociale, oferă servicii de informare, conștientizare, consiliere, educare și incluziune socială pentru sute de oameni: copii, beneficiari direcți, inclusiv cei instituționalizați, dar și familiile acestora. Terapiile de care beneficiază copiii sunt complexe și presupun frecvență zilnică și continuitate. Centrul se susține prin efortul părinților, prin donații și sponsorizări. Când li se solicită ajutorul, șefii social-democrați din Primăria Bistrița spun că nu sunt bani. Domnilor șefi din Primărie, chiar nu vă e jenă? Aveți milioane de tocat pe pârtie sau pe spectacole cu mai mulți artiști decât public, dar nu puteți susține o asociație care se zbate să facă minuni pentru oameni? „Este valabil și pentru CJ.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.