Liberalii bistrițeni și-au stabilit calendarul privind stabilirea candidatului pentru Primăria Bistrița. Într-o conferință de presă, președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan, a anunțat că a propus colegilor, demararea procedurilor pentru stabilirea candidaților pentru alegerile locale, primar și consilieri.
El a precizat că în cadrul organizației, membrii care doresc să se înscrie în cursa internă pentru stabilirea candidatului, vor trece testul sondajului de opinie, după care, organizația va vota candidatul până la sfârșitul acestui an.
,,Deschidem partidul, deschidem organizația municipală pentru toți cei care vor să aducă un plus de bine. Îi așteptăm să vină la partid, să discutăm cu ei, să vedem ce intenții au. În privința candidaturilor, toși cei care se simt în stare, pot să vină, să ne spună de ce ar vrea să candideze, iar acest lucru nu e valabil doar pentru membri PNL, ci pot să vină și din afară”, a menționat președintele PNL Bistrița .
Hangan a precizat că dorește să deschidă partidul și orice bistrițean este așteptat să contribuie la un nou proiect pentru oraș.
De altfel, el a fost însoțit de notarul Gabriel Sorin Groza, nou membru al organizației municipale, care și-a exprimat dorința de a se implica activ în organizație. La conferința de presă a mai fost prezent și consilierul local Ioan Peteleu.