ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, POLITICĂ

PNL poartă negocieri în vederea fuziunii

Distribuire articol:

O Comisie de negociere  a Partidului Național Liberal, condusă de secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu și care are în componență, alături de acesta, pe Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima și Gheorghe Falcă, este desemnată să poarte o serie de negocieri cu alte partide în vederea unor posibile fuziuni.
Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, precizează că PNL și-a asumat „rolul de partid integrator al dreptei”. în acest sens demarând o negociere cu ALDE în vederea fuziunii și cu PMP , despre ultima formațiune spunând că „există un progres evident al discuțiilor”.

Distribuire articol: