PNL şi USR au anunţat că vor participa la consultările organizate de şeful statului

Ludovic Orban a declarat că PNL se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni, precizând că „vom pune umărul” pentru ca Legile Justiţiei şi Codurile Penale să fie conforme cu normele europene.

Liderul liberal a adăugat că membrii partidului se vor mobiliza pentru a modifica Codul de Procedură Penală, astfel încât să fie în acord cu decizia CCR şi solicită Curţii ca actul normativ să amâne pronunţarea pe Codul Penal şi să trimită cele cinci întrebări preliminare formulate de PNL la Curtea de Justiţie a UE.

De asemenea Uniunea Salvaţi România va participa la consultările organizate de şeful statului. Preşedintele USR Dan Barna a declarat că reprezentanţii formaţiunii vor fi prezenţi la consultările de la Palatul Cotroceni, iar delegaţia USR ce va participa la discuţii va fi stabilită în cursul zilei de marţi.

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc miercuri. De la ora 15,00 este aşteptată delegaţia Partidului Social Democrat, de la ora 15,30 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, de la ora 16,00 – delegaţia Partidului Naţional Liberal, de la 16,30 – Uniunea Salvaţi România, de la ora 17,00 – Uniunea Democrată Maghiară din România, de la ora 17,30 – Partidul Mişcarea Populară, iar de la ora 18,00 – reprezentanţii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.