PNL susţine că alocaţiile pentru copii pot fi majorate de la 1 martie

PNL susţine că alocaţiile pentru copii pot fi majorate de la 1 martie, chiar dacă bugetul nu a intrat în vigoare.

„Am cerut Guvernului să-şi îndeplinească obligaţiile legale pentru ca în luna martie toţi copiii să aibă alocaţiile mărite.

Ultimele declaraţii ale lui Liviu Dragnea arată cinismul acestuia şi lipsa de respect pe care PSD o arată românilor.

După ce a votat împotriva creşterii alocaţiilor, PSD-ul a lansat o campanie de dezinformare a românilor. Este o campanie care nu este demnă pentru un partid politic sau pentru un om politic.

Guvernul are obligaţia de a pune în practică decizia din Parlament pentru ca toţi copiii să aibă alocaţia mărită începând cu luna martie.

Nu avem nevoie de explicaţii, domnule Dragnea! Lăsaţi Guvernul în pace şi nu vă mai bateţi joc de copiii acestei ţări!”, a menţionat iniţiatorul proiectului, Robert Sighiartău.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a respins astăzi acuzaţiile lansate de PSD.

Ludovic Orban: „Readuc aminte fapte. În 2015, PNL a impus dublarea alocaţiilor pentru copii, tot cu împotrivirea PSD. Alocaţiile pentru copii s-au plătit fără ca ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului să fie aprobată. Deci, au fost plătite alocaţiile majorate fără nici un fel de problemă legată de prevederile bugetare”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.