PNL vrea bani pentru autostrăzi, spitale regionale şi 5% din PIB să fie alocat educaţiei

Biroul Executiv al Partidului Național Liberal, a adoptat lista principalelor amendamente care vor fi susținute de Partidul Național Liberal în dezbaterea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Ludovic Orban: „Avem amendamente legate de finanțarea marilor obiective de infrastructură de transport. Partidul Național Liberal susține finanțarea unor obiective extrem de importante pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România. Menționez autostrada Unirii, Târgu-Mureș-Iași-Ungheni, tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești, care este fundamental pentru închiderea coridoului IV paneuropean, care să asigure legătura între Portul Constanța și granița de Vest a României. De asemenea,  finalizarea tronsoanelor de autostradă dintre Deva și Lugoj, cuprinderea sumelor necesare pentru finalizarea acestor tronsoane de autostradă. De asemenea, finanțarea autostrăzii de Centură a Capitalei, un proiect extrem de important și el care trebuie să scoată traficul din București și să-l mute pe o Centură pe profil de autostradă. De asemenea, susținem finanțarea consistentă astfel încât să poată să devină realitate cât mai repede a drumului expres Craiova-Pitești, care să asigure legătura Coridorului IV paneuropean a Craiovei, pentru investitorii care sunt în zona Olteniei și, în special, pentru Ford. Vă readuc aminte că realizarea acestui drum expres face parte din memorandumul care a fost semnat între Guvernul României și investitorul Ford . Încă din 2008 și până astăzi 2019, nu s-a făcut nici măcar un metru liniar din acest drum expres. De asemenea, solicităm alocarea de fonduri pentru realizarea obiectivului de investiții tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov.

În domeniul educației, Partidul Național Liberal susține alocarea a 5% din PIB pentru educație, iar sursele financiare să fie direcționate către niște obiective care unele dintre ele sunt prezente inclusiv în programul de guvernare al partidului de guvernământ, promisiuni care au fost de mult onorate, dar de asemenea pentru atingerea unor obiective pe care noi le considerăm extrem de importante și anume generalizarea After Schoolului, trecerea de la programul Cornul și laptele la programul Masă diversificată în școli, de altfel a și existat un program pilot care a funcționat extrem de bine și a făcut foarte bine copiilor care au beneficiat de acest program, practic vrem generalizarea acestui program masă diversificată în școli. De asemenea, am susținut alocarea resurselor financiare pentru creșterea investițiilor către unitățile de învățământ și un program special pentru înzestrarea școlilor profesionale și a liceelor cu programă tehnică, pentru că relansarea învățământului tehnic și profesional este vitală pentru dezvoltarea economică a României și pentru asigurarea unui viitor pentru toți acei copii care au nevoie de o meserie serioasă care să ii facă să fie competitivi în viața profesională.

În ceea ce privește amendamentele pentru sănătate, susținem amendamente pentru realizarea spitatelor regionale, a celor 3 spitale regionale care beneficiază de finanțare din fonduri europene, dar și a altor spitale regionale. Se știe foarte clar că Partidul Național Liberal este acela care a demarat, încă din 2008 realizarea spitalelor regionale, un proiect care din păcate a batut pasul pe loc și iată că astăzi nici măcar atunci când Uniunea Europeană ne pune la dispoziție fondurile necesare, guvernarea PSD-ALDE nu este capabilă să atragă aceste fonduri pentru a îmbunătății calitatea serviciilor medicale către cetățenii români.

De asemenea, ne dorim creșterea bugetului alocat diferitelor programe naționale pentru boli cronice care sunt în suferință în momentul de față  în proiectul de buget.

De asemenea, o creștere a alocărilor pentru zona de medicină preventivă, pentru medicii de familie. Vă dau numai un exemplu, în buget, alocările pentru medicii de familie reprezintă 5,8 din alocările bugetului de Sănătate, în timp ce la nivel european alocările pentru medicina de familie reprezintă peste 10% din bugetul Sănătății în țările respective.

În ceea ce privește problema pensiilor, PNL susține printr-un amendament ceea ce spune de altfel Legea pensiilor, readuc aminte că noua Lege a pensiilor promisă de PSD nu este nici astăzi în vigoare și practic, noi susținem cu tărie că pensia trebuie indexată de la 1 ianuarie 2019, în conformitate cu legea.

Se știe că formula anuală de creștere a pensiilor prevăzută în lege este de 50% din creșterea salariului mediu brut plus rata inflației. Ceea ce solicităm în Legea bugetului de stat este ca punctul de pensie să fie indexat cu 9%  de la 1 ianuarie 2019, adică ceea ce este normal, firesc și ceea ce spune legea iar lucrul acesta se poate realiza pentru că este evident din alcătuirea bugetului că există un excedent la fondul de pensii iar acest excedent la fondul de pensii trebuie utilizat pentru aplicarea corectă a legii, mai precis, repet,  pentru creșterea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2019.

De asemenea, în sprijinul contribuabililor la Pilonul2 de pensii și continuând, de altfel, programul care a fost gândit de reforma pensiilor în 2007-2008, susținem creșterea procentului care este destinat Pilonului 2 de pensii de la 3,75% la 5%

Cu siguranță, vom susține amendamentele formulate de parchet, de Ministerul Public. Este clar că și DIICOT și DNA sunt lăsate, practic, sub limita cheltuielilor necesare pentru subraviețuire, nici de cum pentru îndeplinirea misiunii pe care o au de a lupta cu infracționalitatea, fie din domeniul corupției, fie din domeniul infracțiunilor grave care sunt anchetate de DIICOT, vom susține acest amendament”.

Decalraţiile liderilor PNL la sfârşitul şedinţei de Biroului Executiv.

Declarații de presă la finalul Biroului Executiv al Partidului Național Liberal – 11 Februarie 2019.

Împreună cu deputatul PNL, Florin Roman, declarații de presă la finalul Biroului Executiv al Partidului Național Liberal – 11 Februarie 2019.Partidul Naţional Liberal a luat decizia în Biroul Executiv să mandateze reprezentanții Partidului Național Liberal la nivelul Parlamentului European, să susțină candidatura pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, candidatura doamnei Laura Codruța Kövesi, un candidat român care are o șansă foarte mare de a putea obține numirea în această funcție extrem de importantă la nivel european.Practic, europarlamentarii noștri sunt mandatați să facă lobby atât la nivelul Parlamentului European, în primul rând în grupul Partidului Popular European, dar și pe lângă europarlamentarii din celelalte grupuri care ar putea fi determinați să susțină candidatura doamnei Codruța Kovesi. De asemenea, lobby-ul să se desfășoare către toți reprezentanții din Partidul Popular European, dar la nivelul instituțiilor europene sau care participă în procesul de luare a acestei decizii.De asemena, Biroul Executiv al Partidului Național Liberal, a adoptat lista principalelor amendamente care vor fi susținute de Partidul Național Liberal în dezbaterea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Amendamentele privitoare la funcționarea autorităților locale vi le va prezenta domnul vicepreședinte, Florin Roman, care este și președintele Comisiei de administrație a Camerei Deuputaților. În ceea ce privește celelalte categorii de amendamente vă enumăr pe rând. Avem amendamente legate de finanțarea marilor obiective de infrastructură de transport. Partidul Național Liberal susține finanțarea unor obiective extrem de importante pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România. Menționez autostrada Unirii, Târgu-Mureș-Iași-Ungheni, tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești, care este fundamental pentru închiderea coridoului IV paneuropean, care să asigure legătura între Portul Constanța și granița de Vest a României. De asemenea, finalizarea tronsoanelor de autostradă dintre Deva și Lugoj, cuprinderea sumelor necesare pentru finalizarea acestor tronsoane de autostradă. De asemenea, finanțarea autostrăzii de Centură a Capitalei, un proiect extrem de important și el care trebuie să scoată traficul din București și să-l mute pe o Centură pe profil de autostradă. De asemenea, susținem finanțarea consistentă astfel încât să poată să devină realitate cât mai repede a drumului expres Craiova-Pitești, care să asigure legătura Coridorului IV paneuropean a Craiovei, pentru investitorii care sunt în zona Olteniei și, în special, pentru Ford. Vă readuc aminte că realizarea acestui drum expres face parte din memorandumul care a fost semnat între Guvernul României și investitorul Ford . Încă din 2008 și până astăzi 2019, nu s-a făcut nici măcar un metru liniar din acest drum expres. De asemenea, solicităm alocarea de fonduri pentru realizarea obiectivului de investiții tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov.În domeniul educației, Partidul Național Liberal susține alocarea a 5% din PIB pentru educație, iar sursele financiare să fie direcționate către niște obiective care unele dintre ele sunt prezente inclusiv în programul de guvernare al partidului de guvernământ, promisiuni care au fost de mult onorate, dar de asemenea pentru atingerea unor obiective pe care noi le considerăm extrem de importante și anume generalizarea After Schoolului, trecerea de la programul Cornul și laptele la programul Masă diversificată în școli, de altfel a și existat un program pilot care a funcționat extrem de bine și a făcut foarte bine copiilor care au beneficiat de acest program, practic vrem generalizarea acestui program masă diversificată în școli. De asemenea, am susținut alocarea resurselor financiare pentru creșterea investițiilor către unitățile de învățământ și un program special pentru înzestrarea școlilor profesionale și a liceelor cu programă tehnică, pentru că relansarea învățământului tehnic și profesional este vitală pentru dezvoltarea economică a României și pentru asigurarea unui viitor pentru toți acei copii care au nevoie de o meserie serioasă care să ii facă să fie competitivi în viața profesională.În ceea ce privește amendamentele pentru sănătate, susținem amendamente pentru realizarea spitatelor regionale, a celor 3 spitale regionale care beneficiază de finanțare din fonduri europene, dar și a altor spitale regionale. Se știe foarte clar că Partidul Național Liberal este acela care a demarat, încă din 2008 realizarea spitalelor regionale, un proiect care din păcate a batut pasul pe loc și iată că astăzi nici măcar atunci când Uniunea Europeană ne pune la dispoziție fondurile necesare, guvernarea PSD-ALDE nu este capabilă să atragă aceste fonduri pentru a îmbunătății calitatea serviciilor medicale către cetățenii români.De asemenea, ne dorim creșterea bugetului alocat diferitelor programe naționale pentru boli cronice care sunt în suferință în momentul de față în proiectul de buget.De asemenea, o creștere a alocărilor pentru zona de medicină preventivă, pentru medicii de familie. Vă dau numai un exemplu, în buget, alocările pentru medicii de familie reprezintă 5,8 din alocările bugetului de Sănătate, în timp ce la nivel european alocările pentru medicina de familie reprezintă peste 10% din bugetul Sănătății în țările respective.În ceea ce privește problema pensiilor, PNL susține printr-un amendament ceea ce spune de altfel Legea pensiilor, readuc aminte că noua Lege a pensiilor promisă de PSD nu este nici astăzi în vigoare și practic, noi susținem cu tărie că pensia trebuie indexată de la 1 ianuarie 2019, în conformitate cu legea.Se știe că formula anuală de creștere a pensiilor prevăzută în lege este de 50% din creșterea salariului mediu brut plus rata inflației. Ceea ce solicităm în Legea bugetului de stat este ca punctul de pensie să fie indexat cu 9% de la 1 ianuarie 2019, adică ceea ce este normal, firesc și ceea ce spune legea iar lucrul acesta se poate realiza pentru că este evident din alcătuirea bugetului că există un excedent la fondul de pensii iar acest excedent la fondul de pensii trebuie utilizat pentru aplicarea corectă a legii, mai precis, repet, pentru creșterea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2019.De asemenea, în sprijinul contribuabililor la Pilonul2 de pensii și continuând, de altfel, programul care a fost gândit de reforma pensiilor în 2007-2008, susținem creșterea procentului care este destinat Pilonului 2 de pensii de la 3,75% la 5%." (În ultimii 2-3 ani am constatat o scădere a bugetelor parchetelor, DIICOT, a instituțiilor care se luptă cu corupția în această țară. În momentul de față se prevăd, în acelați proiect de buget, sume considerabil mai mici față de anul trecut. Cum vedeți acest lucru?) Cu siguranță, vom susține amendamentele formulate de parchet, de Ministerul Public. Este clar că și DIICOT și DNA sunt lăsate, practic, sub limita cheltuielilor necesare pentru subraviețuire, nici de cum pentru îndeplinirea misiunii pe care o au de a lupta cu infracționalitatea, fie din domeniul corupției, fie din domeniul infracțiunilor grave care sunt anchetate de DIICOT, vom susține acest amendament. (Pentru că vorbeați de Ordonanța 114, săptămâna trecută spuneați că veți transmite Comisiei Europene un material informativ privind această Ordonanță) Am avut o primă prezentare a acestui material, practic, vom trimite un document integrator Comisiei Europene, com trimite fiecărui comisar european ceea ce considerăm noi că reprezintă încălcări ale Tratatului, ale reglementărilor existente la nivel european în domeniul energiei, în domeniul financiar-bancar, în domeniul comunicațiilor și de asemene, vom solicita europarlamentarilor Partidului Național Liberal, la fiecare interacțiune instituțională pe care o au cu comisarii sau cu președintele comisiei, să prezinte punctul nostru de vedere și să solicite Comisiei Europene să reacționeze în conformitate cu obligațiile prevăzute în Tratat pentru Comisia Europeană. (Săptămâna trecută am vorbit cu dumneavoastră despre problema subvenției partidelor politice și ați anunțat că veți depune un amendament, la cât se reduce suma?) Să se reducă la sumele de anul trecut, acesta este amendamentul. ( Și sumele care sunt în plus unde să se ducă?) Nu am prevăzut o destinație, avem niște amendamente de creșteri care, cu siguranță, pot fi susținute prin scăderea sumelor pe care le primesc partidele politice. De asemenea, am stabilit cadrul organizatoric pentru cele două evenimente importante ale Partidului Popular European. Pe data de 16 martie va avea loc reuniunea Partidului Popular European împreună cu reprezentanții Comitetului Regiunilor, reprezentanților PPE din Comitetul Regiunilor, o reuniune extrem de importantă pentru ca va fi în data de 16 martie și va prilejuii reprezentanților Partidului Popular European și mai ales candidatului PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, domnul Manfred Weber, să prezinte liniile principale de program ale PPE la nivel european pentru următorii cinci ani de zile. De asemenea, am discutat despre organizarea reuniunii PPE de la Sibiu din data de 9 Mai, o reuniune care va fi organizată înaintea reuniunii Consiliului European care va avea loc la Sibiu. Reuniunea PPE la care vor participa reprezentanții țărilor, partidelor care compun PPE, de asemenea, șefii de guverne care fac parte din PPE. ( Domnul Roman v-a spus în ședința de astăzi că ați conduce partidul cu o atitudine totalitaristă, de unde aceste nemulțumiri?) Nu știu de unde aveți dumneavoastră asemenea informații, domnul Roman, puteți să-l întrebați, a fost prezent lângă mine. Deci nu este adevărat că domnul Roman a spus așa ceva. E o minciuna. Au fost niște discuții legate de coerența comunicării, legate de funcționarea departamentului de comunicare, nicidecum discuții de genul celor pe care le relevați și nici nu știu cum poate exista cineva care să inventeze pur și simplu lucruri care nu s-au întâmplat în reuniunea Biroului Executiv. Decizia Biroului Executiv, a fost aceea de a atrage atenția tuturor liderilor Partidului Național Liberal, că în declarațiile lor publice trebuie să respecte deciziile organismelor statutare ale partidului, trebuie să respecte strategia politică a partidului și trebuie să apere imaginea partidului și imaginea liderilor Partidului Național Liberal. (Să fie sancționate persoanele care nu mai respectă linia de comunicare sau care aduc prejudicii de imagine partidului?) Deci am tras un semnal de alarmă privind necesitatea unei coerențe în comunicarea partidului și a faptului că dăunează imaginii de ansamblu a partidului orice fel de declarației care iese din contextul deciziilor politice ale Partidului Național Liberal. E un lucru normal, firesc, că practic am intrat în perioadă de precampanie, vom avea 2 ani de zile de alegeri din 6 în 6 luni și este normal și firesc ca Partidul Național Liberal să comunice coerent și să comunice prin acei lideri care sunt investiți cu competența de a comunica diferitele teme ale partidului pe diferitele domenii de activitate. Vă doresc o zi bună!

Publicată de Ludovic Orban – Liderul Dreptei Românești pe Luni, 11 februarie 2019

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.