OPINII

Povara Istoriei, apăsarea Memoriei

Autor: Adrian Cioroianu

Dragi prieteni reali sau virtuali,

Mai jos, câteva imagini de la ședința de ieri, 5 februarie a.c., a Grupului UE din UNESCO, ședință pe care am avut onoarea de a o prezida (foto Maria Malița – mulțumiri!).

Un detaliu: aceasta a fost cea de-a 4-a ședință din acest an a Grupului (11, 15 și 28 ian., plus 5 febr.), adică un ritm dublu față de media întâlnirilor dintr-o perioadă obișnuită. Cum se explică acest ritm accelerat? Nu are legătură cu președinția României și nici, propriu-zis, cu agenda exclusivă a UE.

Pur și simplu, la nivelul UNESCO s-a ajuns la un blocaj într-un program de anvergură numit “Memoire du monde/Memory of the world/Memoria lumii”, care își propunea să tezaurizeze, la nivel mondial, unele documente, piese de arhivă etc. cu valoare excepțională.

Statele membre UE au un consens în privința dosarului, numai că, în restul lumii, fiecare poate interpreta în felul său această “valoare excepțională”. Intr-o organizație cu peste 190 de membri plus alți membri asociați etc. e limpede că unele subiecte nasc divergențe și unele interpretări intră în contradicție. De exemplu: Coreea de Sud și Japonia, ambele state democratice, ambele dezvoltate și relativ vecine etc., au totuși o interpretare diferită asupra unor episoade din al Doilea Război Mondial și asupra unor documente și fapte aferente. Sau: gândiți-vă la țările din fosta URSS sau din fosta Iugoslavie. O vreme au împărțit aceeași soartă politică, dar despărțirea ulterioară a condus la unele răni ale memoriei, la diferențe reale în rememorarea acelorași fapte, la documente în care fiecare vede, uneori, altceva.

Care ar fi concluzia? Istoria noastră, a omului ca specie, este una singură – cu bune și rele, cu drame sau victorii. Numai că Istoria e un plan, iar Memoria este cu totul altceva – iar interpretările (care derivă din memorii diferite) sunt diferite și ele, în mod inevitabil.

Victoriile unora sunt dramele altora, ce-a fost bine pentru un stat nu a fost mereu bine pentru vecinii acestuia etc. Se pare că va mai trece vreme până când vom împărtăși cu toții, la scară mondială, aceeași Istorie și aceeași Memorie.

Din acest punct de vedere, cu toate hibele sale (exagerate de unii), cazul Uniunii Europene este unul fericit – între noi, Istoria nu mai e neapărat o povară, iar Memoria, cu toate diferențele, nu mai e apăsătoare. După secole de războaie între noi, vedem bine că putem trăi mai bine în pace. Putem găsi o memorie care să ne dezbine, dar e clar că avem și o memorie care să ne unească și mai mult.

Dar lumea, totuși, nu se rezumă la Uniunea Europeană.