Povestea tinerei din Iași bolnave de diabet care a devenit un vlogger de succes: „Am o misiune”. FOTO

de Mihai Sărmășan

O tânără din Iaşi înfruntă o formă rară de boală cu zâmbetul pe buze şi găseşte puterea să arate şi altora cum pot să îşi facă viaţa mai frumoasă. În căutarea soluţiilor pentru o existenţă mai bună, s-a transformat în vlogger de succes, singurul din ţară care este aliatul suferinzilor de diabet şi al depedenţilor de insulină.

O tânără cu chip de fotomodel şi zâmbet de copil încearcă să ridice moralul celor chinuiţi de boala fără leac ce o supără şi pe ea. Ines a aflat că are o formă rară de diabet când avea 23 de ani şi o mulţime de vise de împlinit. Tocmai îşi deschisese un blog de modă. Nu a renunţat la vise şi îi îndeamnă şi pe cei roşi de aceeaşi suferinţă să facă la fel. „O iau ca pe o binecuvântare şi consider că am o misiune să le arăt celorlalţi că boala nu te învinge, te face mai puternic”, spune Ines Râmbu, vlogger.

După ce a trebuit să îşi facă insulină de cinci ori pe zi și să își verifice nivelul glicemiei de șapte ori, a început să își împărtășească povestea în scris, apoi printr-un vlog. „Deşi a fost un act de curaj să vin în faţă şi să spun vulnerabil că mă doare să fac injecţie, că sufletul meu e în pioneze a avut un impact uman şi online foarte mare. Am ajuns la 23 de mii de oameni”, afirmă Ines Râmbu, vlogger. Boala a impulsionat-o să învețe mai mult despre organismul ei, despre cum să se hrănească sănătos şi să caute dispozitive care să îi facă viața mai ușoară. Ce află nu ţine doar pentru ea. Pe toate le împărtășește pe rețele de socializare, blog și youtube.

Acum, Ines vrea să devină educator de diabet. Tânără a încheiat recent și un contract pentru o campanie despre diabet. Recomandă tuturor să îi urmărească vlogul, dar să asculte doar medicul.

sursa foto și text: digi24.ro/inesnerina.com

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.