ACTUALITATE, EDUCAŢIE/CULTURĂ

„Preasfinţitul Vasile a fost cunoscut ca un ierarh jertfelnic și iubitor, altruist”

Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30.

„Sufletele noastre sunt pline de tristețe, pentru că Preasfințitul Vasile a fost un om deosebit. E greu în câteva fraze să subliniem ce om deosebit a fost”, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în ziua trecerii la cele veșnice a Preasfințitului Vasile.

„A fost cunoscut ca un ierarh jertfelnic, iubitor, altruist. Nu a știut spune niciodată nu. Dacă ar fi să subliniem una dintre realizările sale, Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din Cluj-Napoca este opera Preasfinției Sale. Toți necăjiții, toți bolnavii, toți cei ce aveau probleme găseau ușa deschisă la Preasfințitul Vasile Someșanul. Mai mult, alerga din zori și până-n noapte oriunde era solicitat. Sfânta Scriptură, în cartea Apocalipsei, îi fericește pe cei care mor în Domnul, pentru că faptele lor cele bune îi urmează și se odihnesc de toate ostenelilor lor. Aceasta este mângâierea pe care ne-o aduce credința noastră, că vlădica Vasile se odihnește acum de toate ostenelile lui, pentru că multă jertfă a făcut.

Preasfințitul Vasile, pentru toate câte le-a făcut pentru semeni, multe pe care nimeni nu le știe, pentru că nu le-a făcut la vedere, el n-a murit, ci numai doarme, până la înviere. Clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Clujului și nu numai, în zilele acestea, au sufletul plin de durere. Ne rugăm Domnului Vieții, Cel care a biruit moartea, să-i facă parte de odihnă întru Împărăția sa. În loc luminat să-l ducă Dumnezeu, în loc de odihnă, unde nu mai este nici întristare, nici suspin și să-l odihnească după multa alergătură pe care știm că a făcut-o în viața aceasta”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei.

Autor: Grigore Sâmboan