Premieră: Cei 23 de milioane de euro încasați de jucătorii croați vor fi donați

Naționala condusă de Zlatko Dalic a reușit cea mai mare performanță din istoria Croației și a ajuns până în finala Cupei Mondiale din Rusia. Grație acestei performanțe, Modric și compania vor fi răsplătiți cu aproximativ 23 de milioane de euro, dar banii nu vor ajunge în posesia jucătorilor ci vor fi donați în scopuri caritabile. Selecționerul Zlatko Dalic a fost cel care a confirmat acest lucru, într-o scrisoare deschisă publicată pe contul său de facebook și în care îi atacă fără menajamente pe politicienii croați, pe care îi consideră responsabili pentru situația precară a țării.

„Toți banii pe care echipa națională îi va primi pentru performanțele de la Cupa Mondială vor fi donați unei fundații care ajută copiii. Această fundație va finanța vacanțele acelor copii care nu au văzut niciodată Marea Adriatică. Membrii echipei naționale sunt alături de poporul croat. Vom face tot ce ne stă în putință ca să-i ajutăm pe oameni, dincolo de victoriile pe care le obținem. Toți copiii croați vor avea oportunitatea să petreacă cel puțin 7 zile pe coasta Croației. Măcar atât putem face pentru cei mai vulnerabili dintre noi” a fost scrisoarea deschisă publicată de Dalic pe contul său de facebook.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.