DIN TRANSILVANIA

Premieră mondială a filmului Parking la TIFF 2019

Distribuire articol:

„Premiera de gală Parking – una dintre cele mai aşteptate ale anului – deschide cea de-a 18-a ediţie TIFF. Proiecţia va avea loc vineri, pe 31 mai, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Actorul Mihai Smarandache, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului „Apropierea”, care a inspirat scenariul filmului, precum şi alţi actori şi membri ai echipei filmului vor fi prezenţi la Gala de Deschidere programată de la ora 20,45″, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de organizatori.

Din distribuţie fac parte actori spanioli şi români, care spun povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002.

„Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existenţa lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreaţă spaniolă şi dorul de casă, de familie. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă şi plină de provocări. (…) Din distribuţie fac parte actori spanioli de talie internaţională precum Belen Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, dar şi actori români: Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fulop Erzsebet, Paul Cimpoieru. În rolul principal, iubitorii de teatru şi film îl vor recunoaşte pe Mihai Smarandache, unul dintre cei mai apreciaţi actori ai Teatrului Odeon din Bucureşti, premiat în numeroase festivaluri de teatru pentru performaţele sale de pe scenă”, se mai arată în comunicat.

TIFF este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi de Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, la Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

 


Distribuire articol: